Antena 3 Actualitate Andreea Moldovan: „În Elveția, sau în alte țări, toate magazinele în epoca pre-pandemie se închideau la ora 19 și nu se comenta”

Andreea Moldovan: „În Elveția, sau în alte țări, toate magazinele în epoca pre-pandemie se închideau la ora 19 și nu se comenta”

de Georgiana Adam    |    06 Apr 2021   •   10:10
Andreea Moldovan: „În Elveția, sau în alte țări, toate magazinele în epoca pre-pandemie se închideau la ora 19 și nu se comenta”

Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, susține că, în alte țări, programul normal de lucru al magazinelor era până în ora 19:00 chiar înainte de apariția pandemiei, iar cetățenii nu erau nemulțumiți și se conformau, fără să comenteze.

”Cred că trebuie să ne autoeducăm noi, să mergem o dată, bine, la magazin, pentru mai multe lucruri. Mă gândesc la mama mea, de exemplu. Merge, sau mergea în fiecare zi la magazin să își ia o bucățică de ceva. Mai mult pentru partea de socializare.

Tocmai acest lucru nu ni-l dorim acum, pentru că aici este riscul. Se pot face cumpărături online, se poate cumpăra o dată pe săptămână tot ce ai nevoie pentru că nu îți trebuie atât de mult, de fapt. 

”Sunt niște comportamente care trebuie să fie schimbate”

Dacă stai să te gândești, nu îți trebuie foarte multe lucruri să te hrănești cum trebuie. Se poate merge la ore de dimineață. De ce nu ne gândim că în Elveția sau în alte țări, în epoca pre-pandemie magazinele se închideau la ora 19:00 și nu se mai comenta nimic. Și nu existau magazine deschise duminica și nici sâmbăta după ora 14:00. Drept pentru care ne-am obișnuit fiecare ca dimineața, înainte de serviciu, să ne luăm atunci ce ne trebuia, să lăsăm acasă, după care să mergem la locul de muncă. 

Sunt niște comportamente care trebuie să fie schimbate pentru că situația de acum este o situație absolut particulară, care necesită reguli suplimentare și noi de joc. 

”Se va încheia această nebunie de pandemie”

Cred că siguranța și protecția este ceea ce ar trebui să domine și în acest an. 

Se va încheia această nebunie de pandemie. Ne-o dorim cu toții, ne-am săturat. Nu mai dorim COVID. Mi-e lehamite de COVID. Dar nu avem ce face, încă mai trebuie să strângem din dinți și să respectăm regulile”, a declarat Andreea Moldovan la un post de televiziune. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close