Șeful ITM București vine zilnic la instituție cu un Lamborghini care nu este trecut în declaraţia de avere, scrie Mediaflux, care publică și imagini. Bolidul de lux care costă 300.000 de euro aparține unui SRL din Iași, leasingul fiind plătit de o companie care a fost verificată în trecut de Costel Grojdea de mai multe ori când era la șefia ITM Iași, fără să fie descoperite nereguli, mai scriu jurnaliștii.
„Mașina nu este proprietatea mea. M-a rugat proprietarul mașinii, în fine, eu venind la București, să i-o aduc în București să-i facă revizia tehnică și i-o las în București. Deci, eu ieri două ore, atât am fost cu ea până acolo, pentru că aveam de semnat niște documente și trebuia să fiu la serviciu și ca să mă pot întâlni să pot să-i las mașina să se ducă să-i facă revizia tehnică, atâta tot”, a explicat Costel Grojdea pentru Antena 3 CNN.
Jurnalist Antena 3 CNN: Şi cui aparţine maşina asta?
Costel Grojdea: Este a unei cunoștințe de-ale mele, persoană privată din Iași, care m-a rugat să-i fac revizia tehnică, atâta tot. M-a rugat să-l duc la reprezentanță.
Jurnalist: Persoană privată unde ITM Iași, unde ați lucrat și dumneavoastră, a făcut controale acolo și n-a găsit niciun fel de neregulă.
Costel Grojdea: Cu siguranță, din punctul ăsta de vedere, având o firmă, s-au făcut controale și cu siguranță s-au găsit și nereguli, vă spun eu. Nefăcând eu controlul efectiv acolo nu pot să vă spun la momentul de față ce nereguli s-au făcut.
Jurnalist: Dar ce fel de relații aveți? Relație personală? Sunteți prieten cu proprietarul mașinii?
Costel Grojdea: Da, îl cunosc. Suntem... nu pot să spun că suntem prieteni, suntem amici. Faptul că eu veneam la București săptămâna trecută, la serviciu... Am început serviciul de marți, adică ieri dimineață și știind că vin București, mi-a spus „băi, te deranjează”. De fapt, nu mă deranjează atâta timp cât din punct de vedere al costurilor, da, nu mai trebuia să plătesc singur transportul de la Iași la Bucureşti.
Jurnalist: Păi, cum, dacă te duci la București că tocmai mai devreme mi-ați spus că el era la București și dumneavoastră veneați de la Iaşi ca să-i aduceți mașina de la Iaşi la Bucureşti...
Costel Grojdea: Nu era, el nu era la București, doar mașina, haideți să le luăm de la început. Cred că ne-am înțeles greșit. El stă în Iași, locuiește în Iași, toate business-urile lui sunt în Iași. Când eu știam că vin spre București, mi-a spus: „îmi iei și mie mașina să mi-o duci la reprezentanță să-i facă revizia?” Da. Și am spus păi dacă tot merg la București o iau și ţi-o duc şi o las la reprezentanță să-i facă revizia tehnică. Asta a fost toată chestia. Că vă spun cu toată sinceritatea, din toată chestia asta nici nu i-o mai iau acum. O las aici, să vină să şi-o ia de la București, că mă duc cu trenul acasă.
Potrivit declarației de avere, Costel Grojdea are două terenuri agricole, un teren intravilan, o casă de locuit de 297 mp și două autoturisme vechi. De asemenea, are în conturi 50.000 euro și un venit de 82.120 lei în 2025 de la ITM Iași.