Antena 3 CNN Actualitate Senatul a adoptat tacit Ordonanţa privind Comisia de la Cotroceni

Senatul a adoptat tacit Ordonanţa privind Comisia de la Cotroceni

Senatul a adoptat tacit Ordonanţa privind Comisia de la Cotroceni
11 Dec 2007   •   08:05

Ordonanţa privind Comisia de la Cotroceni a trecut de Senat prin adoptare tacită. Luni a expirat termenul constituţional de 30 de zile pentru dezbaterea în prima Cameră sesizată. Ordonanţa a fost adoptată în condiţiile în care Curtea Constituţională a decis neconstituţionalitate ei. Potrivit Constituţiei, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. În aceste condiţii, Camera Deputaţilor ar trebui să adopte o lege de respingere a Ordonanţei, dar practica Parlamentului este de a reformula articolele vizate de Curtea Cosntituţională. Decizia Curţii privind Comisia de la Cotroceni nu a fost publicată până în prezent în Monitorul Oficial.

Antena 3

×
Parteneri
O nouă minivacanţă pentru români! Câte zile libere vor avea angajaţii
x close