Antena 3 Actualitate Senatul schimbă Codul Familiei. Se interzic căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Senatul schimbă Codul Familiei. Se interzic căsătoriile între persoane de acelaşi sex

05 Feb 2008   •   15:02
Senatul schimbă Codul Familiei. Se interzic căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Codul Familiei a fost modificat de către senatorii jurişti în urma dezbaterilor a trei proiecte de lege iniţiate de parlamentari PRM şi PSD. Prin acestea se solicita ca, ori de câte ori se face referire la consimţământul viitorilor soţi, inclusiv la semnarea actelor de căsătorie, să se precizeze "bărbat şi femeie", potrivit Mefiafax.

Modificările la Codul Familiei au ca scop, din punctul de vedere al PRM şi PSD, prevenirea interpretărilor în ceea ce priveşte întocmirea actelor de stare civilă şi precizarea clară în conţinutul legii că o căsătorie nu se poate încheia decât între persoane de sex diferit. Propunerea a fost votată cu unanimitate de voturi de către membrii Comisiei juridice.

Occidentul, însă, nu manifestă reticenţă faţă de mariajele homosexuale. Prima căsătorie între persoane de acelaşi sex s-a oficiat în Amsterdam (Olanda). În prezent, căsătoriile homosexuale sunt legale în Olanda, Belgia, Spania, Cehia jumătate din provinciile Canadei, Massachuttes (SUA) şi Africa de Sud.

Într-un comunicat remis MEDIAFAX, Asociaţia Accept - structură ce apără şi promovează drepturile minorităţilor sexuale - anunţă că recentele modificări la Codul Familiei încalcă "principii fundamentale în materia drepturilor omului, recunoscute prin Constituţia României". Acestea sunt, în opinia reprezentanţilor asociaţiei, principiul universalităţii drepturilor, principiul egalităţii în drepturi, dreptul la viaţă intimă familială şi privată şi dreptul la căsătorie.

Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close