Mănăstirea Mono, singurul așezământ monahal românesc de pe teritoriul Canadei, a încheiat prima etapă a proiectului său: terenul pe care va fi construit complexul a fost achitat integral. Următorul pas este unul esențial, și anume începerea lucrărilor pentru biserică, scrie basilica.ro.
Anunțul a fost făcut de ieromonahul Policarp Athenagoras, starețul mănăstirii, care a subliniat importanța ridicării unui locaș de rugăciune dedicat comunității românești din diaspora. Acesta a amintit că, asemenea marilor ctitorii din trecut, și această inițiativă se sprijină pe credință și pe jertfa celor care aleg să contribuie.
Conducerea mănăstirii îi îndeamnă pe cei care doresc să susțină proiectul să se alăture prin donații. Suma orientativă propusă este de 100 de dolari, fondurile urmând să fie folosite pentru demararea construcției. Cei care vor sprijini inițiativa vor fi pomeniți la Sfânta Liturghie.
Starețul a explicat că nevoia unei biserici este una reală și urgentă.
Mănăstirea este pusă sub ocrotirea Sfintei Cruci și a Sfântului Mucenic Efrem cel Nou și se află în provincia Ontario, la adresa 308328 Hockley Rd., Mono, Orangeville, Ontario L9W 6N4.
O cărămidă pentru Biserica Mănăstirii de la Mono, Canada/ One Brick for the Monastery Church in Mono † În numele...
Publicată de Holy Cross Orthodox Monastery - Mono pe Joi, 12 februarie 2026