Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei. Cu cine a părăsit România, de fapt, Laura Codruța Kovesi

Sinteza zilei. Cu cine a părăsit România, de fapt, Laura Codruța Kovesi

Sinteza zilei. Cu cine a părăsit România, de fapt, Laura Codruța Kovesi
18 Oct 2018   •   22:53

Mihai Gâdea a prezentat, în urmă cu câteva săptămâni, la "Sinteza Zilei", imagini exclusive cu Laura Codruța Kovesi pe Aeroportul Otopeni.

În imagini se observă cum fosta șefă a DNA este îndeaproape vegheată de un ofițer SPP.

Potrivit jurnalistului Radu Soviani, SPP-istul care o însoțea pe Laura Codruța Kovesi este de fapt ofițerul care îi asigură paza și protecția Procurorului General al României, Augustin Lazăr.

"Am întrebat Ministerul Public dacă SPP-istul pus la dispoziția doamnei Kovesi pentru a o scoate din țară este SPP-istul domnului Augustin Lazăr. Întrebările mele au fost următoarele:
1. Daca ofiterul SPP prezent in imagini era la data insotirii doamnei Kovesi pe aeroport ca parte a unei misiuni.
2. Daca ofiterul SPP din imagini este in mod curent ofiterul SPP atribuit Procurorului General al Romaniei, domnul Augustin Lazar.
3. Daca ofiterul SPP din imagini a transportat in bagajul propriu documente, inclusiv titluri de valoare si/sau actiuni la purtator ale unor societati care detin conturi in banci din afara Romaniei pentru procurorul general sau pentru alti functionari ai Parchetului General. (...).

Parchetul General a răspuns relativ prompt, prin adresa din 20 septembrie 2018.

Răspunsul este următorul: ,,În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informația de interes public reprezintă ”orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”. Or întrebările formulate vizează aspecte care nu se referă la activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, nu se circumscriu prevederilor legale menționate.”
Dacă nu ar fi o confirmare prin lipsa infirmării că SPP-istul alocat doamnei Kovesi, în opinia mea nelegal și prin abuz de încredere publică de către domnul Augustin Lazăr – fostul șef al grupului operativ central SRI-SIE-Ministerul Justitiei-Parchet din 1998, răspunsul ar fi o glumă proastă.

Dar în condițiile în care Parchetul General ascunde faptul că SPP-istul alocat doamnei Kovesi este cel alocat de SPP lui Augustin Lazăr, pe care acesta, substituindu-se șefului SPP și prin abuz de încredere publică îl deturnează către o persoană fără calitate de a fi protejată de SPP, respectiv doamna Kovesi, răspunsul Parchetului nu este numai o confirmare a faptului că SPP-istul lui Lazăr și Kovesi este acealași, dar mai ales naște mai multe întrebări, referitor la ce conține mapa SPP-istului", scrie Radu Soviani, pe blogul său.

Radu Soviani a găsit imagini edificatoare în acest caz:

sursa: soviani.ro

 

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close