Antena 3 CNN Actualitate Social Academia SRI îşi reclamă alţi şapte doctori pentru plagiat

Academia SRI îşi reclamă alţi şapte doctori pentru plagiat

Academia SRI îşi reclamă alţi şapte doctori pentru plagiat
27 Dec 2018   •   16:29

Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul a reclamat un nou lot de şapte persoane cărora le-a conferit titlul de doctor, cei şapte fiind suspectaţi de plagiat. 

Concret, Academia Naţională de Informaţii a făcut sesizările la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), potrivit pressone.ro.  

Printre cei reclamaţi în acest lot se numără Daniel Andrei Moldoveanu − fost consilier de stat al preşedintelui Traian Băsescu şi fost şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii, Toma Rus – fost şef al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR, şi judecătoarea Corina Jîjîie, fostă şefă a Secţiei Penale de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).  

Potrivit sursei citate, numărul sesizărilor de plagiat făcute împotriva unor persoane cărora le-a acordat titlul ştiinţific de doctor ajunge, în prezent, la 26.   

Cu toate acestea, doar o singură persoană a rămas fără acest titlu, respectiv judecătoarea Florica Diaconescu.

 

×
Subiecte în articol: reclama plagiat
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close