Antena 3 CNN Actualitate Social Aeroportul Băneasa va fi redeschis! Terminalul a fost deja consolidat la exterior, iar în interior lucrările vor începe în curând

Aeroportul Băneasa va fi redeschis! Terminalul a fost deja consolidat la exterior, iar în interior lucrările vor începe în curând

Aeroportul Băneasa va fi redeschis! Terminalul a fost deja consolidat la exterior, iar în interior lucrările vor începe în curând
30 Sep 2019   •   08:30

Aeroportul Băneasa va fi redeschis! Terminalul a fost deja consolidat la exterior, iar în interior lucrările vor începe în curând. Două luni va dura proiectarea, iar reamenajarea ar trebui să fie gata până în vara anului viitor. 

Contractul, în valoare de 11 milioane de euro, va fi semnat astăzi. Reprezentanții companiei aeroportuare susţin că aeroportul se va ridica la cele mai înalte standarde tehnologice după modernizare şi va fi asigura tranzitul pentru 350 de mii de călători. 

Aeroportul Aurel Vlaicu a fost închis pentru zborurile comerciale în 2012. De atunci aici aterizează doar aeronavele private, cele de intervenţie şi cele care au nevoie de reparaţii în Atelierele Romaero.

Capacitatea acestuia va crește la 330 de pasageri pe oră, de la doar 30 de în prezent. 350 de mii de călători pe an vor trece pe Aeroportul Baneasa. Din 2012, Aeroportul Aurel Vlaicu a fost închis pentru zborurile comerciale. De atunci aici aterizează doar aeronavele private, cele de intervenție și cele care au nevoie de reparații, efectuate la Atelierele Romaero. 

Reprezentanții companiei aeroportuare susțin că aeroportul se va ridica la cele mai înalte standarde tehnologice după modernizare.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close