Antena 3 CNN Actualitate Social Autostrada Urbană a fost inaugurată

Autostrada Urbană a fost inaugurată

Autostrada Urbană a fost inaugurată
14 Dec 2018   •   19:06

Update: Autostrada Urbană a fost inaugurată, vineri. Astfel, se deschid cei 3,3 kilometri ai Autostrazii A3 din zona metropolitană a Capitalei, între strada Petricani și Centura București.

Reprezentanții CNAIR au tăiat panglica. 

„Cei 3,3 km se vor alătura altor circa 3,2 km deja finalizaţi, din apropierea strada Popasului şi până la Centură. În total, cei circa 6,5 km de la Centură şi până în şoseaua Petricani vor avea câte trei benzi pe sens (fără bandă de urgenţă) şi două noduri: la intersecţia cu Popasului şi un sens giratoriu la intersecţia cu strada Gherghiţei”, au precizat reprezentanţii CNAIR.

Citește și: Cum arată intrarea în Bucureşti a Autostrăzii A3 Bucureşti-Ploieşti, care ar putea fi deschisă vineri - VIDEO

Știrea inițială

Inaugurarea Autostrăzii Urbane a fost amânată în ultima clipă. Teoretic, aceasta ar trebui să fluidizeze traficul din nordul Capitalei şi cel de pe centura Capitalei.

Porţiunea de numai câţiva kilometri se termină într-o intersecţie semaforizată şi o trecere de pietoni, ceea ce, evident, va crea noi probleme în trafic. 

Autostrada trebuia să fie inaugurată, vineri, la ora 16.00.

La inaugurare nu va participa și ministrul Transporturilor, Lucian Șova, vor fi prezenți doar cei de la CNAIR.

 

×
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close