Antena 3 CNN Actualitate Social Focuri de armă în București. Ce a pățit un bărbat care făcea drifturi într-o parcare

Focuri de armă în București. Ce a pățit un bărbat care făcea drifturi într-o parcare

Focuri de armă în București. Ce a pățit un bărbat care făcea drifturi într-o parcare
06 Apr 2018   •   22:15

Un şofer care executa, vineri seara, drifturi în parcarea unui complex comercial din Bucureşti, a fost oprit de poliţişti cu un foc de armă de avertisment şi condus la sediu pentru audieri, informează Poliţia Capitalei. 

"În această seară (vineri-n.r.) echipaje ale Secţiei 2 Poliţie aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat în parcarea unui complex comercial un conducător auto care executa drifturi. A fost somat verbal să se oprească, dar acesta a refuzat şi a continuat în aceeaşi atitudine, fapt pentru care unul dintre agenţii de poliţie a utilizat armamentul din dotare, tragând, după somaţie, foc în plan vertical", precizează sursa citată. 

Atât şoferul, cât şi pasagerul care îl însoţea au fost conduşi la subunitatea de poliţie pentru audieri. 

Nicio persoană nu a fost rănită şi nu au fost înregistrate pagube materiale, menţionează sursa citată. 

Tânărul aflat la volanul maşinii are permisul suspendat, iar autoturismul cu care a efectuat drifturile nu este înmatriculat. 

"La momentul în care poliţia l-a somat, mai mulţi spectatori au încercat să intervină în favoarea conducătorului auto. Precizăm că în zona complexului comercial se înregistrează un real fenomen, mulţi tineri alegând să execute drifturi în acea zonă, fapt pentru care poliţia va interveni întotdeauna cu fermitate pentru protejarea tuturor cetăţenilor care se află în acel perimetru şi sunt expuşi unui real pericol de a fi răniţi", precizează Poliţia Capitalei. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: parcare sofer avertisment focuri de arma
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close