Antena 3 CNN Actualitate Social ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. Înscrierea copiilor la grădiniţă a început. Ce recomandă Inspectorul şcolar al Capitalei

ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. Înscrierea copiilor la grădiniţă a început. Ce recomandă Inspectorul şcolar al Capitalei

ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. Înscrierea copiilor la grădiniţă a început. Ce recomandă Inspectorul şcolar al Capitalei
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    20 Mai 2019   •   23:45

ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Ioana Mihaela Neacşu, le recomandă părinţilor să nu amâne înscrierea copiilor la grădiniţă, pentru că altfel există riscul ca unitatea vizată să nu mai aibă locuri disponibile.

ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. Ea a amintit că prima etapă de înscriere a copiilor la grădiniţă a început luni şi se va derula până pe 8 iunie, iar a doua etapă este programată în perioada 25 iunie - 20 iulie.

ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. De ce acte ai nevoie

ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. „Doresc să recomand cu căldură părinţilor să nu amâne înscrierea copiilor pentru luna august, fiindcă noi vom avea o a doua etapă de înscrieri, care începe pe 25 iunie până pe 20 iulie, după care în 30 iulie până în 31 august avem etapa de ajustări, astfel încât copiii care au rămas neînscrişi în urma acestor prime două etape să poată fi înscrişi pe locurile disponibile”, a precizat Neacşu.

ÎNSCRIERI GRĂDINIȚĂ 2019. Potrivit inspectorului şcolar, locurile nu pot fi suplimentate decât până la un anumit nivel, cu acordul cadrului didactic.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: gradinita copii
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close