Antena 3 CNN Actualitate Social Miracolul de la Rădăuți. Părintele care are grijă de sute de copii orfani

Miracolul de la Rădăuți. Părintele care are grijă de sute de copii orfani

1 minut de citit Publicat la 00:58 02 Oct 2019 Modificat la 00:58 02 Oct 2019
o_1dm4l85rm1n8nfle92v1gur1gac8.jpg

Așezământul de copii ”Sfântul Ierarh Leontie” este dovada vie că există miracole, bunătate și speranță. A apărut la inițiativa Arhimandrit Iustin Dragomir Ioan, stareţul mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, care a dorit să creeze un loc destinat orfanilor și copiilor proveniți din familii dezorganizate. Aici, peste 400 de copii sunt crescuți cu iubire și primesc educația de care au nevoie. 

„Am început locul acesta, din punct de vedere al construcției, în 2001. Noaptea veneau și sunau copii desculți și flămânzi la ușa mânăstirii, cereau de mâncare. Afară erau -15 grade, nu-ți mai venea să dormi. Am zis să găsim o soluție să ajutăm acești copii. 

Au trecut pe aici peste 400 de copii, iar la ora actuală avem aproximativ 140 de copii. Avem și studenți. Există copii care nu au niciunul dintre părinți, alți copii au rămas fără mamă sau doar fără tată, la alții părinții lor sunt decăzuți din drepturi părintești, alții nu au ce să le dea să mănânce și mai sunt o parte de copii făcuți din concubinaj”, a spus Părintele Iustin. 

„Copiii au nevoie de multă răbdare, dragoste, grijă, altfel nu se poate rezolva. Asta le lipsește acestor copii. Trebuie să smulgem din sufletul copiilor amintirile neplăcute, să nu rămână cu durere în suflet că a fost părăsit”. 

×
Etichete: Radauti copii orfani
Parteneri
x close