Un strat de zăpadă de câţiva centimetri s-a depus pe Transalpina. CNAIR anunţă închiderea circulaţiei rutiere22 Oct
Cresc tarifele la taxi, dar nu dispare negocierea. În zona Gării de Nord, se cere tariful maxim legal de 3,5 lei/kilometru22 Oct
Cum erau descriși bucureștenii acum sute de ani. „Poartă dulame albastre, iar pe cap îşi pun căciulă tătărască”19 Oct
”Da, mamă, sunt gay”. Ziua în care Cristian i-a mărturisit mamei că este homosexual. „Ești bolnav mintal, m-ai distrus!” 19 Oct
Sondaj. Aproape jumătate dintre profesorii români cred în dictatură, rasism, homofobie şi pedeapsa cu moartea19 Oct
"Fetița de 5 ani a povestit ă bărbatul obișnuia să o gâdile pe gât, apoi în zona intimă". Ce a desenat apoi micuța când a ajuns acasă19 Oct
Sentința pentru criminala de la metrou a fost amânată. Magdalena Șerban mai așteaptă o săptămână până când magistrații se vor pronunța19 Oct
Satul românesc, pe cale de dispariţie. În România sunt peste 100 de localităţi cu zero locuitori19 Oct
Au crezut-o pe fetița de cinci ani că e agresată sexual doar când s-a apucat să deseneze ce vedea la tată. Povestea ei e incredibilă19 Oct
Și-a sărutat cei trei copii de noapte bună și s-a dus să doarmă. După ce s-a pus în pat, femeia a leșinat, iar la scurt timp a murit. Nimeni nu s-a gândit că suferea de acea boală19 Oct
Tragedie în Vrancea. Un bărbat a murit şi doi au fost răniţi într-un accident provocat de o persoană cu probleme psihice19 Oct
Imagini cu camera ascunsă! Fermele improvizate descoperite în Bucureşti, adevărate focare de infecţie - VIDEO18 Oct
Concurs internațional de arhitectură pentru modernizarea zonei Magheru. Gabriela Firea: Nu sunt de acord cu sex-shop-urile de pe bulevard18 Oct
Caz terifiant. O femeie gravidă a fost legată de un copac, iar asasinii i-au tăiat burta și i-au scos copilul18 Oct
Fetița era împreună cu tatăl ei în sufragerie și se uitau la televizor. La un moment dat a simțit ceva ciudat că se mișca prin hainele ei. Ce făcea bărbatul18 Oct
O doctoriță din Iași are interdicție să-și vadă fiica de doi ani. Femeia a făcut amenințări cu moartea18 Oct
Informaţii de ultimă oră despre marele cutremur: „Putem anunţa autorităţile cu 25 de secunde înainte de a veni unda puternică în Bucureşti!”18 Oct
Incendiu de proporții în Cluj-Napoca, la un bloc de locuințe. Planul roșu de intervenții a fost activat18 Oct
Imagini halucinante în Capitală. Un bărbat a încercat să se dezbrace şi să facă semne obscene după ce poliţia l-a oprit în trafic18 Oct
O fetiță de 11 ani a fost transformată în sclavă sexuală pentru a plăti datoriile către traficanții de droguri. A fost stropită cu benzină și amenințată cu moartea18 Oct
E de necrezut! Aerul pe care îl respiră călătorii din metroul bucureștean este de zece ori mai nociv decât cea mai aglomerată intersecție 18 Oct
Maria Ghiorghiu, o nouă premoniție terifiantă pentru români: ”Lacrimi și durere nesfârșită. Vor fi peste 4.380 de morţi şi peste 8.000 de răniţi”18 Oct
''Moartea'' dă like live-urilor pe Facebook şi comentează "Mai stai în live? Întreb pentru mine"17 Oct
O femeie din Ilfov, bruscată de un polițist în timp ce era legitimată. „Unde te crezi, vrei să te bag în portbagaj aşa bătrână cum eşti?” - VIDEO16 Oct
Motivul real pentru care Simona Halep a plecat la Moscova, deși stia ca nu poate să joace. Acesta este scenariul incredibil16 Oct