Construcția Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, prima autostradă care traversează munții Carpați, va primi o finanțare în valoare de 500 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, citat de Agerpres.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a semnat miercuri un contract de finanțare în valoare de 500 milioane de euro cu BEI, împrumut destinat construcției Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Proiectul face parte din rețeaua centrală de transport transeuropean (TEN-T) și din Master Planul General de Transport al României.
Cu o lungime totală de 122 km, Autostrada Sibiu–Pitești este împărțită în cinci secțiuni:
Sibiu – Boița,
Boița – Cornetu
Cornetu – Tigveni,
Tigveni – Curtea de Argeș
Curtea de Argeș – Pitești.
Când ar urma să fie finalizată A1 Sibiu-Pitești
Proiectul Autostrăzii Sibiu–Pitești a început în martie 2020 și se estimează că va fi finalizat până în trimestrul IV al anului 2028. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii coordonează întreg procesul, iar implementarea este realizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a precizat că Autostrada Sibiu–Pitești este o prioritate strategică la nivel național și un proiect de importanță europeană, care va stimula investițiile și va genera noi locuri de muncă.
“Beneficiile se vor resimți direct în economie și în viața de zi cu zi a cetățenilor, prin drumuri mai sigure și conexiuni mai rapide. Parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții, bazat pe o colaborare de lungă durată, ne oferă condiții de finanțare avantajoase și sprijinul necesar pentru a finaliza acest obiectiv major”, a declarat Alexandru Nazare
Valoarea totală a proiectului Autostrada Sibiu–Pitești este estimată la aproximativ 5,5 miliarde de euro. Finanțarea provine din mai multe surse: fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 și Programul Transport 2021–2027 (aproximativ 1,83 miliarde euro), bugetul de stat și împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiții (BEI). Potrivit estimărilor BEI, valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, ajunge la 6,716 miliarde euro.
Ministerul Finanțelor mai spune că un al doilea contract, în valoare de 500 milioane euro, ar putea fi semnat în prima jumătate a anului 2026.
Amintim faptul că stadiul fizic al lucrărilor pe secţiunea 2 (Boiţa - Cornetu) a autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1) se apropie de 7%, miercuri demarând şi lucrările propriu-zise la tunelul Robeşti, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)