Executivul a adoptat proiectul de act normativ prin care se aprobă resursele financiare necesare plăţii ajutorului de minimis beneficiarilor eligibili ai Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate pentru cererile depuse în anul 2026, notează Agerpres.
„În Şedinţa de Guvern din 4 mai 2026 a fost adoptată Hotărârea pentru completarea art. 8 din HG nr. 325/2025 privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate', în perioada 2025 - 2027. Prin prezentul act normativ, se aprobă resursele financiare necesare plăţii ajutorului de minimis beneficiarilor eligibili ai Programului pentru cererile depuse în anul 2026”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Schema de ajutor de minimis se aplică pe o perioadă de trei ani pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate şi are ca obiectiv stimularea producţiei autohtone de legume, precum şi valorificarea acesteia pe piaţă.
Resursele financiare alocate acestei scheme sunt în valoare de 275 milioane de lei, fonduri prevăzute şi aprobate în bugetul alocat MADR pe anul 2026.
Cuantumul ajutorului de minimis este de 1,5 euro/mp, echivalentul a 1.500 euro/1.000 mp, pentru o suprafaţă cumulată de minim 1.000 mp.
„Sumele aferente ajutorului de minimis vor fi plătite ulterior finalizării tuturor verificărilor privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi a situaţiilor centralizatoare a beneficiarilor eligibili.
Prin această măsură, MADR continuă sprijinirea fermierilor români, contribuind la dezvoltarea sectorului legumicol, sporirea producţiei autohtone şi consolidarea exploataţiilor agricole”, se precizează în comunicat.
