Antena 3 CNN Actualitate Social Cât de mult a crescut valoarea voucherelor de la stat pentru tratamentul balnear în acest an

Cât de mult a crescut valoarea voucherelor de la stat pentru tratamentul balnear în acest an

Veste bună pentru persoanele care beneficiază de vouchere de la stat pentru tratament balnear. În acest an, atât numărul, cât și valoarea tichetelor se va majora.

Cât de mult a crescut valoarea voucherelor de la stat pentru tratamentul balnear în acest an
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Ian 2024   •   23:00

Guvernul va aproba în sedința de joi, 25 ianuarie, majorarea numărului de bilete de tratament balnear pentru pensionari şi suma alocată acestora.

”După indexarea pensiilor cu 13,8%, azi venim cu o altă măsură aşteptată de aceştia. Aprobăm o hotărâre de guvern prin care majorăm atât numărul de bilete de tratament balnear pentru pensionari, cât şi suma alocată acestora.

Vor fi 135.000 de bilete asigurate prin Casa Naţională de Pensii, faţă de 120.000 în 2023, iar suma alocată creşte în acest an de la 300 la 400 de milioane de lei”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Cine poate beneficia de tratament balnear gratuit 

Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit se stabileşte prin aplicarea unui procent de maxim 15% la numărul total de bilete de tratament:

a) pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art. 122 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare și art. 109 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;

b) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

g) persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21 alin. (2), art. 22 și art. 24 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare sau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.

h) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaților care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, preparare minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere”, se mai arată în Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2024, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

 

 

×
Parteneri
Elevii încep azi evaluarea națională
x close