Antena 3 CNN Actualitate Cine erau cei doi şoferi care au murit în cel mai grav accident din ultimii ani. Unul era tatăl a doi copii, celălalt avea 30 ani

Cine erau cei doi şoferi care au murit în cel mai grav accident din ultimii ani. Unul era tatăl a doi copii, celălalt avea 30 ani

Un accident de circulaţie deosebit de grav a avut loc în această dimineaţă, pe DN28 Iaşi-Târgu Frumos. Şapte persoane au murit, iar alte trei persoane sunt la spital şi medicii încearcă să le salveze viaţa.

Cine erau cei doi şoferi care au murit în cel mai grav accident din ultimii ani. Unul era tatăl a doi copii, celălalt avea 30 ani
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Feb 2022   •   12:14

Doi dintre cei trei şoferi implicaţi în tragicul accident de marţi dimineaţa, petrecut la intrarea în localitatea Bălţaţi, din judeţul Iaşi, şi-au pierdut viaţa şi au lăsat în urma lor doi copii şi familii îndurerate. 

Rude ale celor şapte victime au ajuns la faţa locului la doar câteva minute de la impact, iar trei maşini de la IML au sosit la locul accidentului pentru a ridica victimele care erau pe marginea şoselei.  

Șoferul autoutilitarei, Constantin Pralea, care transporta alte cinci persoane era căsătorit şi avea doi copii, iar tânărul de la volanul autocamionului, Radu Andrei, abia împlinise 30 de ani şi urma să se căsătorească. Acesta fusese plecat la muncă în străinătate şi, din spusele apropiaţilor, ar fi vrut să se întoarcă în Anglia, fiind nemulţumit de salariile din România. 

Iubita tânărului a postat pe rețelele sociale un mesaj emoționant: ”Durerea mea nu o să mi-o aline nimeni.. iubirea mea, sufletul din mine..”, a scris tânăra.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Din primele informaţii, accidentul s-ar fi produs din cauza autocamionului, care a derapat, a acroşat ambulanţa în care se afla o gravidă şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul în care se aflau mai multe persoane dintr-o localitate din apropiere, care mergeau la muncă. 

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 28 Iași-Târgu Frumos, în zona localității Sârca, județul Iași, într-o curbă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion, o ambulanță și un autoturism.

Potrivit primele date, 9 persoane au suferit leziuni, 5 dintre ele sunt în stop cardio-respirator, alte 4 acuză dureri, dar sunt stabile. La fața locului acționează echipaje medicale și descarcerarea", se arăta în comunicatu Poliţiei Române, transmis imediat după accident.

×
Subiecte în articol: accident Iași
Parteneri
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Buzău
x close