Antena 3 CNN Actualitate SOLSTIȚIUL DE VARĂ 2017. Miercuri, cea mai lungă zi a anului

SOLSTIȚIUL DE VARĂ 2017. Miercuri, cea mai lungă zi a anului

1 minut de citit Publicat la 07:45 21 Iun 2017 Modificat la 07:45 21 Iun 2017
o_1bj4fgm2i17anfi0oci1v5t159h8.jpg

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Miercuri, 21 iunie, este cea mai lungă zi a anului 2016, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Denumirea de solstiţiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, durata nopţii fiind de numai 8 ore şi 28 de minute. Din acelaşi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopţi albe".

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2017. Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi "Amuţitul cucului". Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close