UPDATE 20.35 - Sorin Blejnar a fost eliberat din închisoare.
Fostul şef ANAF se afla de şase luni în Penitenciarul Rahova.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, ca fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar să fie eliberat din arest preventiv, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă.
Curtea de Apel Bucureşti a respins o contestaţie a DNA şi a menţinut o decizie a Tribunalului Bucureşti, instanţa care i-a admis lui Blejnar, pe 21 aprilie, o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. Decizia este definitivă, iar Blejnar va fi eliberat din penitenciar după aproape șase luni de arest.
Sorin Blejnar a fost trimis în judecată pe 16 decembrie 2016, fiind acuzat de DNA că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.
„Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip 'fantomă' controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, arată DNA.
Procurorii spun că, din această sumă de bani, lui Blejnar i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei.
Sorin Blejnar a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în iulie 2014, în dosarul „Motorina”, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat, în care a primit o condamnare în primă instanţă de 5 ani închisoare cu executare.