Antena 3 CNN Actualitate Specialişti în drumuri? Directorii CNADNR, ingineri agronomi şi experţi în armament

Specialişti în drumuri? Directorii CNADNR, ingineri agronomi şi experţi în armament

Specialişti în drumuri? Directorii CNADNR, ingineri agronomi şi experţi în armament
Sursa foto: Foto: Intact Images
20 Iul 2010   •   13:32

Drumurile de la noi din ţară sunt pe mâni bune. Pe mâinile unor ingineri agronomi şi experţi în armament şi rachete. Ziariştii de la Jurnalul Naţional au intrat în posesia unor documente ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, care arată că şefii de servicii sau direcţii, din cadrul instituţiei, nu au specializare în construcţii. Astfel, proiectele de infrastructură sunt ?gândite? de absolvenţi ai Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.

În ultimii cinci ani, Ministerului Transporturilor a investit 13 miliarde de euro în infrastructura ţării. Rezultatul? Două porţiuni mici de autostrăzi, licitaţii anulate, anularea concesiunii pentru tronsonul Comarnic - Braşov, finalizarea peste zece ani a tronsonului Cernavodă - Constanţa şi lucrările ?intense? pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti.

Toate aceste reuşite poartă semnătura unor mari specialişti plătiţi regeşte care au dus România pe ultimul loc la capitolul infrastructura în Uniunea Europeană iar preţul pentru un kilometru de autostradă a reuşit să fie de aproape cinci ori mai mari decât media europeană.

Ce îi mai recomandă pe marii specialiştii? Studiile pe care le-au finalizat. Adrian Ionescu, spre exemplu, director general al CNADNR şi coordonator proiecte autostrăzi, este specializat în ?Combaterea gândacului de Colorado la cultura de cartof?. Asta dacă dacă ar fi să ne luăm după titlul lucrării sale de licenţă.

Un alt inginer agronom, Pintea Florin, se ocupă de realizarea documentaţiilor caietelor de sarcini şi organizarea diverselor licitaţii pentru autostrăzile patriei.

Popa Cornelia Alinuţa administrează cu succes Direcţia Siguranţa Circulaţiei, Serviciul Autorizaţii pentru Acces la Drumuri Naţionale şi Autostrăzi. Inginer agronom la bază, Popa manageriază un alt sector la care România ocupă un loc fruntaş - numărul mare de accidente de pe drumurile naţionale.

La CNADNR, inginerii agronomi administrează şi domeniul IT. Anghel Gheorghe, directorul Direcţiei Administrative şi IT, cel care se ocupă şi de achiziţiile din domeniu ale companiei, este absolvent al aceleiaşi universităţi agronomice.

Tot Jurnalul Naţional mai scrie că de Autostrada Bucureşti - Ploieşti se ocupă un expert rachetist - Ene Petru, absolvent al Academiei Tehnice Militare, Facultatea de Armament, Rachete, Muniţii şi Geniu.

Antena 3

 

×
Subiecte în articol: CNADNR directori
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close