Antena 3 CNN Actualitate Spor de muncă penibilă pentru angajaţii de la Primăria Vaslui

Spor de muncă penibilă pentru angajaţii de la Primăria Vaslui

Spor de muncă penibilă pentru angajaţii de la Primăria Vaslui
03 Dec 2007   •   17:09

Sporuri inedite la Primăria Vaslui. Cei 200 de angajaţi ai primăriei beneficiază începând din această lună de sporul de muncă penibilă şi de periclitate. Potrivit Mediafax, propunerea a fost înaintată de sindicatul instituţiei, angajaţii primind o bonificaţie cuprinsă între 10% şi 30% la salariu, prin sporul de muncă penibilă. Cel de periclitate aduce şi el 10% în plus la leafă. Şi pentru ca schimbările să fie în linie, centralistele telefonice, operatorii xerox şi de calculatoare, salariaţii de la arhivă şi cei care folosesc staţii de emisie-recepţie primesc în plus la salariu un spor de toxicitate de zece la sută.

Modificările au fost aprobate în unanimitate de Consiliul Local Vaslui. ?Toate aceste sporuri reprezintă o chestiune la nivel general şi se acordă în limita bugetului local. Vasluiul nu este o particularitate. Şi noi am împrumutat de la omologii din ţară, care s-au confruntat cu diverse situaţii în care aceste hotărâri ale consiliilor locale de acordare a unor sporuri au fost atacate în contenciosul Prefecturii, dar în cele din urmă au avut câştig de cauză în instanţă?, a declarat Gheorghe Vrăjitor, secretarul general al Primăriei Vaslui.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close