Antena 3 CNN Actualitate Statul, JEFUIT prin retrocedări. Victor Ponta denunţă marile afaceri cu imobile naţionalizate

Statul, JEFUIT prin retrocedări. Victor Ponta denunţă marile afaceri cu imobile naţionalizate

Statul, JEFUIT prin retrocedări. Victor Ponta denunţă marile afaceri cu imobile naţionalizate
Sursa foto: Foto: stefanbadita.blogspot.com
12 Apr 2013   •   16:19

Statul român a fost păgubit de samsarii retrocedărilor cu miliarde de euro. 1.000 de persoane au primit 7 miliarde de lei. Adică 60% dintre despăgubiri au fost făcute către persoanele care au cumpărat drepturile litigioase de la proprietarii imobilelor naţionalizate.

Din 1990 şi până acum, statul român a plătit 5 miliarde de euro cu titlu despăgubiri. Peste 60 la sută au înghiţit însă samsarii imobiliari, adică cei care au cumpărat drepturile litigioase de la adevăraţii propietari.

Restituirea imobilelor naţionalizate s-a transformat astfel într-o mare afacere imobiliară.

Ponta a lansat şi un apel către primari să-i mai "lase" pe cesionarii de drepturi litigioase pentru imobile naţionalizate, spunând că, probabil, mulţi dintre cesionari se vor duce la primari şi consiliile locale până la adoptarea Legii proprietăţilor, pentru a obţine noi dosare de retrocedare
   
"Voi solicita structurilor noastre centrale să fie foarte atente până la adoptarea legii, pentru că mulţi dintre cesionari îşi dau seama că ticăie ceasul şi probabil că, în următoarele două-trei săptămâni, se vor duce peste primari, consilii locale ca până la adoptarea legii să...La ANRP vin degeaba, că aici reuşim să ţinem în frâu, însă voi fi foarte atent şi vigilent. Fac un apel şi o rugăminte către toţi primarii din ţară, până se adoptă legea, să-i mai lase pe cesionari. Cât au dus-o bine, au dus-o bine, acum s-a terminat", a spus Ponta.

Noua lege a restituirii proprietăţilor trebuie să împiedice îmbogăţirea samsarilor imobiliari. Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul de lege săptămâna viitoare.

Legea retrocedărilor trebuie adoptată înainte de 12 mai. În caz contrar, CEDO va obliga statul român să plătească 8 miliarde de euro tuturor celor care au depus dosare de restituire. Până în prezent au fost soluţionate 27.000 de dosare pentru despăgubire din totalul de 200.000. Au fost retrocedate peste 9000 de imobile si sute de mii de hectare de teren.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta retrocedari
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close