Antena 3 CNN Actualitate Statul ţine în mâini formularul vieţii E-112

Statul ţine în mâini formularul vieţii E-112

Statul ţine în mâini formularul vieţii E-112
13 Noi 2007   •   17:59

Statul român e complicele boliilor de care nu putem scăpa în ţară. Autorităţile ţin în mâini un formular, intitulat ironic E-112, adică o şansă care ar putea să-i scape pe suferinzi. Formularul ar putea să-i trimită urgent şi ieftin la tratament în străinătate. Însă nu se întâmplă aşa, pentru că statul român se poartă ca şi cum formularul E-112 nici n-ar exista. Doar nişte funcţionari ştiu de ea. Şi nu spun. Nici măcar medicii nu ştiu de salvatorul formular.

Cei care au noroc află de el de la străini. Aşa a putut şi Daniela Paşcovici să-şi salveze copilul, care în România era deja mort. A aflat din Franţa de formularul E-112 şi statul n-a mai avut ce face. A scos banii. Plăteşte parţial tratamentul pentru copil în străinătate. Dacă nu ar fi avut acest formular, femeia ar fi trebuit să plătească 53.000 de euro pe lună.

Informaţia înseamnă putere, se spune. În România, informaţia înseamnă viaţă, crede Mihaela Rădulescu.

Statisticile arată că în România sunt 350.000 de oameni bolnavi de cancer. 4.400 sunt copii, prea mici să aibă buletin. Sunt 350.000 de români care nu ştiu că au o şansă să scape. Milioane de români suferă de alte boli grave şi ele, tratabile în străinătate cu bani de la stat.

STATUL ŢINE ASCUNS UN FORMULAR CARE SALVEAZĂ VIEŢI

Observator

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close