Summit NATO. Ce se întâmplă de fapt între 2-4 aprilie

Ca unul dintre cei mai noi membri NATO, României i-a venit rândul să se facă luntre şi punte pentru marile puteri mondiale şi să organizeze poate cea mai importantă manifestare de acest gen. Pe lângă cele 26 state membre ale Alianţei, la Summitul NATO de la Bucureşti, desfăşurat în perioada 2-4 aprilie, vor participa toate cele 23 de ţări care fac parte din Parteneriatul pentru Pace. În total, peste 6500 de invitaţi, din 49 de ţări, dintre care 48 de şefi de stat şi de guvern. Plus 3500 de jurnalişti. Practic, este pentru prima oară când Palatul Parlamentului îşi dovedeşte utilitatea. Securitatea este asigurată de 10.000 de agenţi şi lunetişti. Spaţiul aerian, ştim cu toţii, este restricţionat, circulaţia blocată, iar elevii, studenţii şi bugetarii intră în vacanţă. Dincolo de dezinteresul şi nervii provocaţi bucureştenilor care nu au mai văzut atâţia poliţişti pe stradă de la Revoluţie, sau poate de la mineriadă, nu prea se ştie mare lucru despre lucrările şi problemele ce vor fi dezbătute săptămâna aceasta. Antena3.ro vă prezintă câteva puncte desprinse din programul de lucru al summitului.

Reuniunea cu cea mai mare participare şi cu cea mai complexă agendă din istoria Alianţei aduce multe elemente de noutate. Este pentru prima dată când la un summit NATO este confirmată o participare la cel mai înalt nivel a secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon, a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durão Barroso, dar şi a preşedintelui rus Vladimir Putin, aflat pe ultima sută de metri a mandatului şi oaspete neobişnuit. Prin complexitate, miză, dar şi prin faptul că va exista Consiliul NATO-Rusia la nivel de şefi de state şi o reuniune a Comisiei NATO-Ucraina, summitul de la Bucureşti va aduce lucruri importante atât pentru viitorul Alianţei, cât şi pentru România. Consiliul NATO-Rusia este o premieră după 2002, intervenind într-un climat tensionat al relaţiilor dintre Occident şi Moscova.

Trei noi membri NATO.

Macedonia, Albania şi Croaţia au mari şanse să primească invitaţia aderării. Ele au îndeplinit criteriile, reducând şi consolidând forţele armate pe care le-au moştenit din perioada comunistă, transformându-şi armata într-una mai flexibilă şi mai uşor de folosit, în vederea aderării. Au trupe în Afganistan şi în cadrul altor operaţiuni şi joacă un rol important în Kosovo, arătând astfel un angajament clar faţă de responsabilităţile pe care le presupune calitatea de stat membru. Singurul obstacol este un eventual veto al Greciei din cauza dezacordului său cu Macedonia privind numele oficial al acesteia. O soluţie pare greu de găsit în acest sens, cu doar câteva zile înainte de summit. Grecia respinge denumirea de Macedonia, afirmând că aceasta implică ambiţii teritoriale împotriva provinciei sale omonime, locul naşterii lui Alexandru cel Mare. Dacă Macedonia va fi blocată în drumul spre aderare, se va produce un efect de domino: pentru evitarea unui decalaj între cele două state vecine şi a izolării Macedoniei, va fi decalată şi aderarea Albaniei. Boicotul s-ar putea răsfrânge chiar asupra Atenei, în cazul în care Macedonia s-ar hotărî să ameninţe securitatea Greciei. Apartenenţa la Alianţă se dovedeşte astfel un mijloc de a păstra, dacă ne este permisă comparaţia, ?duşmanii mai aproape decât prietenii?.

În ceea ce priveşte strădania aspirantelor la NATO, Albania a realizat progrese în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, operând arestări inclusiv în rândul oficialilor guvernamentali de rang înalt, precum şi progrese în reforma judiciară şi în domeniul legislaţiei. Se mai pun totuşi întrebări legate de crima organizată. Croaţia a demonstrat maturitate politică şi economică, cu progrese semnificative în reforma militară. Macedonia a făcut paşi importanţi din 2001 pentru construirea unei democraţii multietnice. Guvernul a luat măsuri concrete în vederea implementării mai multor legi esenţiale pentru tribunale şi poliţie, precum şi în ceea ce priveşte combaterea traficului de persoane.

Invitaţia de pre-aderare pentru Ucraina şi Georgia, cu opoziţia dură a Rusiei.

România susţine şi declanşarea procedurii de aderare în cazul fostelor republici sovietice Georgia şi Ucraina. Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili arată că de la Tbilisi s-au făcut demersurile diplomatice pe lângă ţările membre NATO pentru asigurarea unui vot pozitiv la summit. ?Un obiectiv politic care încetează a mai fi o utopie?, aşa cum o denumeşte Saakaşvili, aderarea beneficiază şi de susţinerea poloneză şi americană. Mama Rusia se opune cu înverşunare tendinţei, în perspectiva impulsurilor separatiste din Caucaz şi cu privirea aţintită spre Kosovo. Şi pentru că vorbim despre Kosovo, în această privinţă nu există o susţinere unanimă nici în rândul membrilor NATO, nici în UE, iar Rusia - care şi-a suspendat participarea la tratatul privind forţele convenţionale în Europa ? se doreşte principalul avocat al cauzei Serbiei. Chiar şi în aceste condiţii, NATO şi-ar dori o apropiere de Serbia cea mutilată, dar şi de Bosnia-Herzegovina şi Muntenegru.

În ceea ce priveşte Ucraina, preşedintele George W. Bush încearcă să asigure guvernul prooccidental de la Kiev ca aspiraţiile sale nord-atlantice sunt luate în seamă, fără a oferi însă garanţii ferme: o mare parte dintre membrii Alianţei privesc cu scepticism aspiraţiile Ucrainei şi Georgiei de a primi statut de ţări candidate. Vecinătatea Rusiei, în opinia lor, ca şi sfera de influenţă sovietică şi post-sovietică, constituie un mare semn de întrebare. Nu se ştie nici dacă Bush va reuşi să convingă Franţa şi Germania, care se opun categoric aderării Ucrainei. Desigur, rezervele naturale ale celor două state desprinse din URSS sunt principalul motiv pentru care SUA militează pentru includerea lor în Planul de Acţiune pentru Aderare.

Putin şi Bush nu vor avea o întâlnire bilaterală în România, ci doar după eveniment, la Soci. Pentru perioada reuniunii NATO, purtătorul de cuvânt al organismului, James Appathurai, şi-a exprimat speranţa că participarea preşedintelui rus va avea ?rezultate practice, în special în cadrul cooperării noastre în privinţa Afganistanului?, remarcând importanţa acordului de tranzit către Afganistan între NATO şi Rusia şi interesul comun al Alianţei în vederea unei cooperări mai vaste în instruirea experţilor de luptă împotriva drogurilor. Întâlnirea lor va fi şi un barometru pentru relaţia de viitor - vom vedea dacă aceasta va continua să se deterioreze sau se va îmbunătăţi.

Amplasarea scutului anti-rachetă.

Potrivit ministrului român al Apărării, Teodor Meleşcanu, delegaţia ţării noastre va insista ca, în declaraţia adoptată la summit, să fie menţionată necesitatea unui scut antirachetă, complementar celui american amplasat în Cehia şi Polonia. Meleşcanu a precizat că instalarea unor baterii de rachete şi a unui radar în partea de sud-est a Europei trebuie să fie una din priorităţile Alianţei în perioada următoare.

Peter Flory, secretarul general adjunct al NATO pentru investiţii în apărare, arată că obiectivul principal este dezvoltarea unui sistem care să garanteze că toate cele 26 de state NATO ar fi acoperite, ceea ce nu este cazul doar cu scutul american. ?Nu toţi aliaţii sunt de acord cu toate aspectele, îndeosebi tehnice, ale scutului antirachetă?, arată Flory, însă Alianţa lucrează la un document care să permită informarea liderilor în vederea unui consens. Aliaţii occidentali ar putea adopta o decizie care ar aminti de realitatea ameninţării balistice şi ar recunoaşte aportul SUA în acest sens, subliniind totodată rolul apărării antirachetă în cadrul unei strategii de ansamblu împotriva armelor de distrugere în masă şi locul sistemului pe care doreşte să îl dezvolte NATO.

Mai pe înţelesul românului, nu va fi luată o decizie fermă în privinţa scutului antirachetă. Liderii vor examina doar diferitele opţiuni, în perspectiva summitului din 2009, în ideea că, totuşi, bateria de interceptare din Polonia şi radarul din Cehia sunt deocamdată suficiente. Pentru Bulgaria, Grecia, România şi Turcia, se prevede ?recurgerea la sistemul de apărare studiat la această oră de NATO pentru protejarea trupelor aliate aflate în campanie?, potrivit lui Flory, numit ?câmpul de luptă?, ce are în vedere atacuri cu rachete cu rază de acţiune scurtă sau medie (până la 3000 de kilometri), cum se crede că ar putea fi lansate din Orientul Mijlociu sau Asia asupra Turciei sau a Balcanilor. ?Fără contribuţia SUA, sistemul antirachetă ar costa 20 până la 27 miliarde de euro pe o perioadă de 20 de ani?.

Rusia se opune vehement proiectului de scut antirachetă dar, potrivit duşmanului istoric, SUA, ?nu are niciun cuvânt de spus?. Moscova respinge scutul, considerându-l o ameninţare la adresa securităţii sale. Consilierul american pentru securitate naţională, Stephen Hadley, a încercat totuşi să tempereze aşteptările, arătând că Bush şi Putin speră să cadă de acord asupra unui ?cadru strategic? al relaţiilor ruso-americane, pe care să îl respecte şi succesorii lor. De altfel, la Soci, Bush se va întâlni şi cu Dimitri Medvedev.

Prezenţa militară în Irak şi Afganistan.

Ţări din sud-estul Europei precum Bulgaria şi Polonia au trecut deja la elaborarea unui plan asupra prezenţei militare în Irak. La noi însă, nu există deocamdată un consens între CSAT şi factorii politici. În plus, România trebuie să facă şi un calcul financiar asupra operaţiunilor sale externe din Irak şi Afganistan. Totuşi, dacă interesele NATO o solicită, România ar putea trimite în sudul Afganistanului încă 150 de militari. În prezent, sunt detaşaţi aici 462 de militari iar, de la începutul campaniei, în 2002, armata română a pierdut şase soldaţi.

Bush solicită aliaţilor o implicare militară mai mare, în special în zonele de lupte dure cu talibanii, însă multe dintre ţările membre ezită. Franţa s-a oferit să suplimenteze numărul de militari şi a mai calmat tensiunile, dar disputa este departe de a-şi găsi o rezolvare.

Cât priveşte Irakul, popularitatea în cădere liberă din ultimii ani a preşedintelui american are, ca una din cele mai importante cauze, încăpăţânarea cu care a intervenit în Irak. Peste 4000 de soldaţi americani au murit deja pe frontul irakian, iar motivele de invadare invocate iniţial s-au dovedit eronate.

Poziţia României faţă de aceste evenimente. Suntem doar gazde, sau avem şi atitudine?

România este membru NATO din 2004. Situată chiar la frontiera Alianţei, se străduieşte să îndeplinească obligaţiile militare stabilite. Capitala României este, după Praga ? în 2002 şi Riga ? în 2006, a treia capitală a unei ţări din fostul bloc comunist care găzduieşte un summit NATO - principalul inamic al Moscovei în perioada Războiului rece. Analiştii notează că alegerea ca ţară gazdă nu este întâmplătoare: face parte din Balcani, este o ţară-cheie în strategiile americane, este membră a UE şi are ieşire la Marea Neagră. Cât despre atitudine, s-a văzut deja că interesele SUA în Kosovo, de pildă, sunt mai importante decât integritatea teritorială a unui stat, în speţă Serbia. Istoria va demonstra cât de important este cuvântul României în regiune, în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord-Atlantică.

Antena3.ro