Antena 3 CNN Actualitate Supravieţuitorii, un reportaj despre cei care au învins moartea, sâmbătă la Reporter Special

Supravieţuitorii, un reportaj despre cei care au învins moartea, sâmbătă la Reporter Special

Supravieţuitorii, un reportaj despre cei care au învins moartea, sâmbătă la Reporter Special
Sursa foto: Reporter Special
15 Mai 2009   •   22:58

Un accident de avion, o avalanşă de zăpadă, care te surprinde pe munte. Sunt situaţii în care sfârşitul este atât de aproape încât un dezastru pare iminent. Există însă oameni care au scăpat din ghearele morţii, printr-o întorsătură fericită a sorţii. Unii le spun norocoşi. Ei sunt, de fapt, supravieţuitorii.

Sâmbătă seară, Antena 3 prezintă un reportaj despre oamenii care, datorită curajului, instinctului de supravieţuire, dar şi, poate, a unei voinţe divine, au scăpat din situaţii limită, în care moartea părea singurul deznodământ.

Un miracol asemănător celui petrecut recent pe râul Hudson, când un avion s-a prăbuşit, şi, numai datorită măiestriei pilotului, cei 155 de pasageri au supravieţuit, a avut loc, nebănuit de nimeni, în urmă cu 29 de ani. Echipajul, românesc. Pasagerii, de asemenea. Toţi, mai puţin unul, au supravieţuit. Povestea lor incredibilă, sâmbătă seară la Reporter Special, de la ora 22.05, într-un reportaj de Carmen Moise, ?Supravieţuitorii?.

"Reporter Special" este emisiunea care prezintă imaginea României reale, difuzând materiale inedite şi abordând subiecte mai puţin dezbătute de mass media.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: reportaj
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close