Antena 3 Actualitate Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august 2020. Credincioșilor le este interzis cu desăvârșire să facă asta! E păcat mare!

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august 2020. Credincioșilor le este interzis cu desăvârșire să facă asta! E păcat mare!

de Dan Gabor    |    29 Aug 2020   •   09:45
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august 2020. Credincioșilor le este interzis cu desăvârșire să facă asta! E păcat mare!

Ultima mare sărbătoare din anul bisericesc este Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul marchează ziua în care Irod Antipa, unul dintre regii care dominau Galileea şi Pereia, acuzat de sfânt că păcătuieşte trăind cu soţia fratelui său, a acceptat, ca răsplată pentru un dans, să îl decapiteze pe cel care anunţa venirea Mântuitorului.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre sărbătorile care le cer creştinilor post. Pe de o parte pentru că potrivit Noului Testament, Irod, în timpul unui ospăţ, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplata i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca semn al asumării vieţii înfrânate a lui Ioan.

În plus, ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este considerată o prefigurare a vinerii Patimilor, şi aşa cum este recomandat postul în fiecare vineri, ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine postul şi în această zi.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul închie şi seria de sărbători cu semnificaţie eshatologică din luna august: "Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos - chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai", arată crestinrotodox.ro.

Fără legătură cu dogma religioasă există credinţe populare potrivit cărora nu ar trebui să se folosească cuţitul în această zi şi, la masă, totul se rupe cu mâna. Tot în afara calendarului creştin, se pomeneşte despre un post "de la cruce până la cruce", care ţinea din această zi până pe 14 septembrie, la Înălţarea Sfintei Cruci, care avea rolul de a-i curati pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. Alte interdicţii populare pentru această zi priveau măturatul, tăierea şi mâncarea fructelor şi legumelor cu formă rotundă ori în cruce, roşiile şi pepenii fiind evitaţi, dar acestea nu sunt prevăzute regulile scrise ale bisericii şi sunt considerate superstiţii.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare etimologică, la fel cum sunt și Schimbarea la față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului, motiv pentru care s-a rânduit ca toate aceste sărbători să fie prăznuite în luna august.

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Mama sa, Elisabeta, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea să a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujbă la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului sau.

Există o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu există informații, dar se cunoaște faptul că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice.

Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii drept Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiții și obiceiuri

În ziua de 29 august, când se prăznuiește Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, exista credința în popor că nu trebuie să se folosească cuțitul, totul se rupea cu mână. Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat.

În popor se vorbea și de începerea unui post, numit „de la cruce până la cruce”, un post care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curați pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave.

Una dintre cele mai respectate tradiții este ținerea postului negru, în ziua de sărbătoare. Tot în popor era întâlnită și interdicția de a tăia și mânca fructe și legume cu formă rotundă, de exemplu pepenele nu era consumat în această zi.

×
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close