Antena 3 CNN Actualitate Tânăr strivit între două TIR-uri, la intrare în Iași

Tânăr strivit între două TIR-uri, la intrare în Iași

Tragedie, vineri, la intrarea în Iași, acolo unde un tânăr de 35 de ani a fost prins între două TIR-uri. Din păcate, bărbatul a fost găsit în stare extrem de gravă, la fața locului intervenind o ambulanță care l-a transportat la cel mai apropiat spital.

Tânăr strivit între două TIR-uri, la intrare în Iași
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    16 Iul 2021   •   13:52

Tânărul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”, din Iași, urmând a primi toate îngrijirile necesare. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește recuperarea acestuia, însă se depun toate eforturile necesare pentru a-l salva.

”Pacientul are o politraumă, după ce a fost strivit între două TIR-uri. A fost preluat de o ambulanţă cu medic şi dirijat către Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfântu Spiridon”, a transmis Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.

La fața locului au intervenit două echipaje, dintre care unul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Poliţia a deschis o anchetă, pentru a stabili cum s-a produs accidentul şocant.

 

×
Subiecte în articol: tânăr strivit TIR-uri Iași
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close