O altă investiţie dorită de prim-ministru ar fi cea de la Câmpulung. Există, totuşi, un impediment. După închiderea uzinei Aro, în loc ca amplasamentul să se transforme într-un parc industrial, cei care au preluat spaţiul sunt mai interesaţi de domeniul imobiliar. Tăriceanu declară că, indiferent de interesele imobiliare sau de necesităţile din zonă, ar fi mai de dorit să se construiască acolo un parc imobiliar. Nici din punct de vedere social beneficiile nu vor întârzia să apară, pentru că se vor crea noi locuri de muncă.
Premierul a declarat că la Titu, Renault va deschide un centru industrial la Titu, unde va angaja peste 3.000 de ingineri. Acesta va fi al doilea mare centru industrial al companiei franceze, primul fiind localizat în ţara-mamă.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate