Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu: Autorităţile locale "se agită mult şi nu fac nimic". Speculează situaţiile de criză

Tăriceanu: Autorităţile locale "se agită mult şi nu fac nimic". Speculează situaţiile de criză

Tăriceanu: Autorităţile locale "se agită mult şi nu fac nimic". Speculează situaţiile de criză
30 Iul 2008   •   16:32

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a vizitat miercuri zonele afectate de inundaţii, ocazie cu care a criticat modul în care o parte din autorităţile locale s-au implicat în gestionarea situaţiilor de criză generate de inundaţii. La Botoşani, el a afirmat că unii şefi ai administraţiilor publice, care sunt politicieni, speculează situaţiile de criză pentru a-şi face imagine.

"Am exemple de persoane şi personalităţi cu funcţii publice la nivel local care se agită mult şi nu fac nimic. Creează panică şi se ocupă de presă în special, fără să facă treabă efectivă", a declarat Tăriceanu, fără să dea vreun nume, citează Agerpres. El a adăugat că primul ajutor în astfel de situaţii trebuie să vină din partea autorităţilor locale, pentru că "avem structuri la nivel local, care sunt inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, care trebuie să intervină".

Tăriceanu a discutat, miercuri, şi cu persoanele afectate de inundaţii din comuna Săuceşti, judeţul Bacău, care i-au reproşat premierului că sumele de ajutor alocate sunt prea mici. În replică, Tăriceanu a ţinut să îi asigure pe sinistraţi că ajutoarele financiare din acest moment sunt pentru "nevoile stringente, imediat după inundaţii. Pentru apă, medicamente sau hrană".

Tăriceanu, despre ajutoarele primite de sinistraţi


Şeful Guvernului a explicat că acest ajutor va fi completat cu materiale de construcţie pentru refacerea caselor dărâmate. Totuşi, sinistraţii au mai spus că se tem că autorităţile locale vor împărţi banii preferenţial. "Oameni buni, am luat o hotărâre în Guvern referitoare la acordarea de ajutoare sinistraţilor, nu decide primarul sau o altă persoană după cum are chef, staţi liniştiţi", i-a asigurat Tăriceanu.

În final, premierul a subliniat că nu este normal ca locuinţele să fie construite în albiile râurilor, deoarece există permanent riscul inundaţiilor. Persoanele afectate de inundaţiile din judeţele Maramureş, Suceava, Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Bacău vor primi ajutoare financiare între 300 şi 800 de lei, în funcţie de gradul deteriorării locuinţelor, iar pentru familiile în cadrul cărora au fost înregistrate decese în urma calamităţilor meteorologice vor fi alocate câte 5.000 de lei.

Vorbind despre inundaţii, premierul a confirmat faptul că în data de 24 iulie a existat "o lipsă de informaţii" din partea Ucrainei, care a pus autorităţile române în dificultate în ceea ce priveşte prevenirea inundaţiilor din partea de nord a ţării. "Este şi motivul pentru care am intervenit personal pe lângă Guvernul ucrainean, pe lângă autorităţile ucrainene, să ne furnizeze date. Din acest motiv, a existat un element de incertitudine care a grevat asupra deciziilor care trebuiau luate", a declarat şeful Executivului, citat de Agerpres.

În altă ordine de idei, Secretariatul General al Guvernului a deschis trei conturi la BCR sector 1, în care persoanele fizice şi firmele interesate pot dona sume de bani pentru localităţile şi familiile afectate de inundaţiile din ultimele zile. Măsura a fost luată după ce diverse persoane fizice şi juridice şi-au exprimat dorinţa de a face donaţii.

Conturile BCR Sector 1:

RO20RNCB0072049685380022 ROL
RO90RNCB0072049685380023 EUR
RO63RNCB0072049685380024 USD

Antena3.ro

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close