Antena 3 CNN Actualitate Test capabil să detecteze simultan virusurile SARS-CoV-2 şi gripele A și B, lansat de un laborator francez

Test capabil să detecteze simultan virusurile SARS-CoV-2 şi gripele A și B, lansat de un laborator francez

Laboratorul francez bioMérieux a anunțat,miercuri, că a obținut aprobarea CE pentru comercializarea unui test capabil să detecteze simultan virusurile SARS-CoV-2, gripele A și B, precum și patologiile respiratorii la copii și bătrâni.

Test capabil să detecteze simultan virusurile SARS-CoV-2 şi gripele A și B, lansat de un laborator francez
Sursa foto: hepta
de Claudia Popovici    |    16 Dec 2020   •   23:10

Acest nou test include un dispozitiv de control capabil să verifice prezența unei cantități suficiente de celule în probă pentru a asigura calitatea.

Efectuat prin tamponare nazofaringiană, testul va fi disponibil în Europa și în țările care recunosc marcajul CE și poate fi utilizate în laboratoarele spitalului, precum și în oraș.

Testul va detecta simultan mai mulți viruși respiratori și îi va distinge

"Simptomatologia infecțiilor cauzate de virusurile respiratorii este adesea similară, dar managementul pacienților poate fi diferit”, explică François Lacoste, director executiv C&D, într-un comunicat de presă trimis AFP.

Lacoste a subliniat importanța "identificării timpurii ai acestor agenți patogeni asociați cu boli respiratorii (...) pentru a adapta managementul clinic și a limita circulația acestor viruși".

Costul acestui nou test nu a fost comunicat de laborator.

Stimulat de testele sale pentru virusul Covid-19, grupul bioMérieux a declarat în octombrie că cifra sa de afaceri a crescut cu 20,9% (+ 26,5% pe o bază comparabilă) la 789,4 milioane de euro în al treilea trimestru, notează hotnews.ro

×
Subiecte în articol: bioMérieux SARS-CoV-2
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close