Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu s-a externat şi se simte excelent (VIDEO)

Traian Băsescu s-a externat şi se simte excelent (VIDEO)

Traian Băsescu s-a externat şi se simte excelent <font color=red>(VIDEO)</font>
09 Sep 2007   •   16:10

Traian Băseescu s-a externat din spital duminică după-masă. La ieşirea din spital Preşedintele a declarat că se simte foarte bine şi va reveni la Cotroceni în 2-3 zile, după perioada de repaus recomandată de medici. De altfel Şeful statului a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei medicale care s-a ocupat de operaţie, catalogând atitudinea acesteia drept una profesionistă. De asemenea a ţinut să precizeze că întârzierea cu care s-a dat publicităţii comunicatul cu privire la operaţia la care urma să fie supus s-a datorat exclusiv unor raţiuni de precauţie politică.

Noaptea care a trecut a fost una liniştită pentru preşedintele Traian Băsescu, operat sâmbătă la Spitalul Militar. În urma vizitei medicale efectuate duminică dimineată, medicii au constatat că şeful statului se află într-o stare perfectă de sănătate, cu o evoluţie postoperatorie bună, se arată într-un comunicat comunicat postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Soţia sa, Maria Băsescu, a stat în ziua operaţiei la spital până la ora 21, iar în duminică dimineaţă s-a întors, însoţită de fiica cea mică, Elena. Potrivit medicilor, intervenţia chirurgicală a fost un succes, iar Traian Băsescu se simte bine şi abia aşteaptă să îşi reia activitatea. Şeful statului a suferit o operaţie la glanda tiroidă. În urma interventiei, i-a fost îndepărtat lobul drept al tiroidei. A fost vorba despre o tumoră benignă.

Antena 3

DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI LA EXTERNAREA DIN SPITAL
Citiţi OPERAŢIA PREŞEDINTELUI ERA ABSOLUT NECESARĂ

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Prima apariției a prințesei Kate după ce a fost diagnosticată cu cancer
x close