Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu: Vom avea un comandament NATO pe teritoriul ţării

Traian Băsescu: Vom avea un comandament NATO pe teritoriul ţării

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:38 05 Sep 2014 Modificat la 18:38 05 Sep 2014
sss.jpg
Foto: Agerpres
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la încheierea summit-ului NATO, că în documentele adoptate la reuniune ”România figurează ca făcând oferta” pentru a găzdui un comandament NATO, dar că se ştie că acesta va fi pe teritoriul României.

Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

- A fost un summit foarte important, care a prefigurat noile misiune ale Alianţei, de după misiunile din Afganistan.

- Summitul a demonstrat că nu există şefi de stat care să nu fi înţeles misiunea fundamentală a NATO, de a-şi apăra proprii membri.

- Obiectivele României atinse.

- La summit s-au semnat 20 de documente, din care cinci sunt publice, iar 15 sunt secrete. Acum, structurile militare trebuie să pună în practică politicile.

- Cele 5 documente sunt: Comunicatul summitului, declaraţia privind relaţia transatlantică, care este foarte importantă, declaraţia comună NATO - Ucraina, declaraţia privind Afganistanul şi declaraţia privind forţele armate.

- Intenţionez ca săptămâna viitoare, în colaborare cu Ministerul de Externe, să deschidem dezbateri pentru corecta înţelegere a summitului.

- Prin adoptarea plenului de acţiune s-a decis prezenţa NATO pe teritoriul statelor de la frontiera de est a NATO, inclusiv pe teritoriul României. Vreau să fim foarte clari, România are două baze militare româno-americane, la Kogălniceanu şi la Desevelu. Planul de acţiune măreşte prezenţa militară alternativă pe teritoriul României.

- În România există în prezent aproximativ 1.400 de militari americani. Aceste efective vor creşte.

- Vom avea un comandament NATO, de dimensiuni acceptabile.

- La cererea Statelor Unite, am decis crearea unui centru de antrenament de exerciţii navale la Marea Neagră, exerciţii care se vor face cu flota României şi Bulgariei. Important este că Marea Neagră este recunoscută în documentele summitului ca având o importanţă deosebită pentru securitatea NATO. În susţinerea atingerii acestui obiectiv, noi am argumentat cu arcul de conflicte îngheţate care sunt în jurul Mării Negre. Argumentul nostru în toate discuţiile a fost că aceste conflicte pot fi activate pe rând sau toate odată, ceea ce ar afecta securitatea din zonă.

- Mai este o decizie care nu o să-i placă premierului. Este vorba de angajamentul aliaţilor de a se ajunge la 2% din bugetul fiecărei ţări pentru apărare. Aşa cum am spus, libertatea nu este gratis.

×
Etichete: summit NATO
Parteneri
x close