Antena 3 CNN Actualitate Trei români, prinşi după ce au furat peste cinci tone de carne, în Belgia. "Pentru consum propriu"

Trei români, prinşi după ce au furat peste cinci tone de carne, în Belgia. "Pentru consum propriu"

Trei români au fost prezentați ieri în fața instanței penale din Belgia după ce au furat peste cinci tone de carcase de carne de porc din camion.

Trei români, prinşi după ce au furat peste cinci tone de carne, în Belgia. "Pentru consum propriu"
Sursa foto: Gettyimages | Carl Court / Staff
de Ioana Mircea    |    17 Mar 2023   •   21:05

Trei români sunt judecați acum e instanța penală din Mechelen, Belgia pentru că au furat peste 5,5 tone de carcase de porc dintr-un camion. Oamenii au fost prezentați ieri în fața judecătorilor.

Potrivit autorităților belgiene, cei trei români au comis nouă furturi, de fiecare dată în aceeași parcare din zona Reedonk, în Bornem. Ei riscă acum pedepse cuprinse între zece luni și trei ani de închisoare.

Cei trei au fost prinși în flagrant la începutul lunii octombrie 2021, în parcarea din zona Reedonk, unde au scos carcase de porc dintr-un camion și le-au încărcat într-o dubă frigorifică.

Ancheta privind furtul de porci sacrificați începuse cu puțin timp în urmă, la sesizarea unei companii germane care comandase carcase de porc din Belgia și care constata că sunt probleme cu livrările: soseau mai puține carcase de porc decât erau comandate și menționate pe documente.

Citește și: Carne cu plastic, vândută într-un supermarket din Bucureşti: "E carne artificială?"

În momentul în care au fost prinși în flagrant, românii au declarat că a fost prima dată când au furat porci sacrificați, carnea fiind destinată lor și familiilor lor. 

Compania belgiană păgubită s-a prezentat ieri ca parte civilă. "A fost un subcontractant român cel care a efectuat transportul pentru clientul nostru. Potrivit Procuraturii, au fost nouă fapte de furt, conform companiei, douăsprezece furturi", au spus avocații.

Pe de altă parte, avocata celor trei români, Avelien Van der Veken, a cerut achitarea unuia dintre ei, motivând că acesta nu a fost deloc implicat în furturi și doar s-a întâmplat să se afle la fața locului în momentul flagrantului.

Cei trei judecători ai instanței penale vor pronunța un verdict în acest caz pe 20 aprilie, potrivit stiridiaspora.ro.

×
Subiecte în articol: furt Belgia
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close