Antena 3 CNN Actualitate Calvarul a luat sfârșit! Ultimele informaţii în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic

Calvarul a luat sfârșit! Ultimele informaţii în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic

Calvarul a luat sfârșit! Ultimele informaţii în cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    12 Apr 2016   •   09:30

Ultimul copil aflat în Spitalul "Marie Curie", diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic (SHU), o fetiță din Brașov, va fi externat marți.

„Se simte foarte bine fetița. Noi o vom supraveghea în continuare pentru că forma de SHU pe care a avut-o a fost o formă extrem de severă, pentru că și la ea, ca și în cazul unuia dintre ceilalți copii, au fost niște manifestări neurologice la începutul bolii, iar insuficiența renală a fost gravă. Evoluția funcției renale va fi urmărită pe parcursul unui an și evoluția stării ei în general”, a declarat marți prof. dr. Mihaela Bălgrădean. 

Ea a precizat că cei trei copii care au murit au avut sindrom hemolitic uremic, lucru atestat și de comisia de experți străini. 

„Toți acești trei copii care din păcate au decedat au avut sindrom hemolitic uremic, așa cum a reieșit și din concluziile echipei de experți care a fost aici la noi și care, prin definiția de caz ce a inclus acești copii, au consemnat într-un articol care este apărut online încă din 17 martie: începutul bolii cu diaree, SHU clinic și în anumite condiții faptul că această bacterie este identificată fie în coproculturi, fie prin analizele serice ale acestor copii, prin apariția anticorpilor în serul lor. Ei au fost etichetați ca SHU indiferent de ce apare în mass-media. Există dovezi științifice în acest sens pe care noi vom ști întotdeauna să le susținem”, a explicat Bălgrădean. 

Ministrul Sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu, care a fost prezent marți la Spitalul "Marie Curie", a mulțumit întregului personal al unității medicale pentru modul în care a tratat problema, dar și pentru modul în care își desfășoară activitatea zi de zi. 

"Îmi doresc să învățăm din această lecție și, ori de câte ori vor mai apărea situații similare, să fim mult mai bine pregătiți. Cauza o știm absolut precis, cauza este E-coli producătoare de toxină și, așa cum vă spuneam, avem datele, le centralizăm și vi le vom comunica. Și sursa. După ultimele date vă vom comunica raportul final", a spus ministrul. 

El a reiterat că în privința raportărilor nu a fost respectată legislația în vigoare. "În primul rând nu s-au respectat anumite legi, nu s-au făcut raportări, fapt care a întârziat tratamentul acestor copii. Știm bine că de la asta a început. Acest lucru s-a repetat la un moment dat și măsurile pe care le-am luat și le luăm în continuare vizează respectarea acestor legi, modul în care putem să îmbunătățim legătura, comunicarea cu spitalele și întreg sistemul, de a optimiza descentralizarea care a avut deja loc în sistem", a mai spus demnitarul. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close