Antena 3 CNN Actualitate Ultimul mesaj public al lui Florian Coldea. Ce a transmis prim-adjunctul suspendat al SRI, la trei zile după fuga lui Sebastian Ghiță

Ultimul mesaj public al lui Florian Coldea. Ce a transmis prim-adjunctul suspendat al SRI, la trei zile după fuga lui Sebastian Ghiță

1 minut de citit Publicat la 08:12 15 Ian 2017 Modificat la 08:12 15 Ian 2017
o_1b6gc3fi2c7e1e9d1gc41sin1q868.jpg

Generalul Florian Coldea a transmis un mesaj public, la trei zile după dispariția fostului deputat Sebastian Ghiță, în care vorbește despre amenințarea terorismului, dar și despre anonimii din SRI și necesitatea acceptării de către societate a legilor Big Brother.

Potrivit jurnaliștilor stiripesurse.ro, Coldea publică ultimul său editorial, în revista Serviciului Român de Informaţii, la data de 22 decembrie, adică la trei zile după dispariţia lui Sebastian Ghiţă.

”Toate aceste iniţiative, aflate azi în dezbatere sau chiar într-o fază de blocaj, au suscitat interesul legitim al publicului şi al mass-media, motiv pentru care cred că este important să existe o cunoaştere reală a utilităţii şi garanţiilor juridice pe care aceste instrumente le oferă cetăţenilor pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Personal, consider că este normal să existe o anumită tensiune permanentă între tendinţa statelor de a adopta instrumente legislative pragmatice pentru realizarea activităţilor de securitate naţională, şi posibilitatea exprimării unor păreri critice din partea societăţii civile, pe linia garantării drepturilor fundamentale. Am convingerea că o astfel de tensiune este inerentă unui stat democratic şi ea este constructivă pentru toate părţile implicate, atâta timp cât este susţinută de dezbateri corecte, purtate cu bună-credinţă, cu respect reciproc, cu o cunoaştere prealabilă a contextului general şi a legislaţiei comparate” , a scris Florian Coldea, la trei zile după dispariția lui Sebastian Ghiță.

×
Parteneri
x close