Antena 3 CNN Actualitate Un an de la moartea regizorului Cristian Nemescu

Un an de la moartea regizorului Cristian Nemescu

Un an de la moartea regizorului Cristian Nemescu
25 Aug 2007   •   19:01
A trecut un an, de când britanicul Ali Imran a spulberat un taxi, în care se aflau regizorul Cristian Nemescu, sunetistul Andrei Toncu, şi taximetristul Radu Aruştei. Niciunul dintre cei trei tineri nu împlinise 30 de ani. Familiile lor le-au făcut sâmbătă parastasul. Imran e liber, iar procesul lui nu a început nici acum. Toate termenele din justiţie au fost amânate. Părinţii lui Cristian Nemescu şi cei ai lui Andrei Toncu au ţinut slujba de parastas la o biserică din Capitală. La zeci de kilometri distanţă, o altă mamă şi-a plâns fiul. Radu Aruştei a pierit şi el în accidentul de acum un an. Avea 24 de ani şi un copil de câteva luni. Părinţii victimelor spun că procesul se amână mereu, pentru că unul dintre pasagerii maşinii condusă de Ali Imran, un britanic rănit uşor, nu răspunde citaţiilor primite de la instanţă.

?Rulam cu 40-50 de kilometri pe oră. Am văzut culoare galbenă a semaforului dar am hotărât să trec prin intersecţie?, a declarat Ali Imran în faţa anchetatorilor acum un an. În realitate cei trei tineri care se aflau într-un taxi care venea dinspre Academia Militară nu au avut nici o şansă. Şi asta pentru că expertizele tehnice au arătat clar - Ali Imran a trecut pe roşu cu o viteză mai mare de 110 kilometri pe oră.

Filmul ?California Dreamin? regizat de Cristian Nemescu a primit Marele Premiu al Secţiunii ?Un Certain Regard? la Cannes.

Părinţii sunetistului Andrei Toncu au fost şocaţi însă când au văzut că numele fiului lor lipseşte de pe genericul filmului. Compania care a produs filmul a refuzat însă să comenteze acest lucru.

Observator

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close