Antena 3 CNN Actualitate Un autobuz în care se aflau 20 de oameni a fost lovit de tren

Un autobuz în care se aflau 20 de oameni a fost lovit de tren

Un autobuz în care se aflau 20 de oameni a fost lovit de tren
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Apr 2016   •   15:31

Un autobuz în care se aflau 20 de pasageri a fost lovit ușor, de un tren, joi dimineață, în localitatea nemțeană Sofrocești, scrie Agerpres.

Subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț a declarat presei că accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată.

'Autobuzul prezenta avarii în partea din față, iar din verificările efectuate până în prezent nu a rezultat nicio victimă în urma accidentului, autovehiculul fiind doar acroșat ușor de trenul care circula din direcția Roman-Bacău. Din primele cercetări a reieșit că șoferul de 31 de ani nu a respectat semnificația indicatorului Oprire și autobuzul a fost acroșat de trenul Inter-regio', a declarat subinspectorul Elena Bulgărea.

După producerea coliziunii, pasagerii autobuzului au coborât și au plecat cu alte mașini, iar șoferul a fost singurul care a rămas la locul accidentului. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă de 945 lei și 6 puncte de penalizare la permisul de conducere. Totodată au demarat verificări pe segmentul de legalitate a transportului public de persoane, cât și referitor la starea tehnică a vehiculului.

 

×
Subiecte în articol: autobuz tren
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close