Antena 3 CNN › Actualitate › Un copil de doar nouă ani, găsit în comă alcoolică pe un câmp din Botoșani

Un copil de doar nouă ani, găsit în comă alcoolică pe un câmp din Botoșani

<1 minut de citit Publicat la 12:19 24 Iul 2018 Modificat la 12:19 24 Iul 2018
o_1cj5pbhq91pjl6ko1ie3ap2hb8i.jpg

Un copil de nouă ani din Botoșani a ajuns la spital în comă alcoolică. Acesta a fost găsit inconștient pe un câmp. 

Au fost demarate două anchete de către Inspectoratul de Poliție din Botoșani și Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani. 

Incidentul a avut loc duminică seara, copilul fiind preluat şi internat în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati din Botoşani, în stare gravă.

S-a descoperit că minorul a consumat alcool. 

„Copilul este internat în spital. Facem verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul şi aşteptăm rezultatele anchetei declanşate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care urmează să stabilească şi ce măsuri trebuie luate în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Maria Carp.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close