Antena 3 CNN Actualitate Un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane de protecţie au ajuns în ţară

Un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane de protecţie au ajuns în ţară

Un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane de protecţie pentru medici au ajuns astăzi în România. Acestea urmează să fie distribuite de Unifarm unităţilor medicale care au nevoie. Urmează să sosească în ţară şi o parte dintre ventilatoarele comandate de Guvern.

Un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane de protecţie au ajuns în ţară
Sursa foto: Antena 3
19 Mar 2020   •   15:22

Directorul General al Companiei Naţionale Unifarm, Adrian Ionel, a anunţat în direct la Antena 3, că medicii din ţara noastră vor primi echipamentele necesare pentru a limita răspândirea coronavirusului.

''Combinezoanele vor pleca odată cu măştile, către colegii noştri din linia întâi, medicii care sunt în spitalele special desemnate pentru a trata coronavirusul. După recepţia lor, în maxim două ore din acest moment, vor ajunge deja primele seturi în spitale. Acest transport a întâmpinat numeroase peripeţii. După cum ştiţi, Turcia a decis să-şi închidă graniţele din punct de vedere comercial, iar producţia să fie reorientată doar către consumul intern. La vama turco-bulgară a fost blocat, însă cu ajutorul dimplomaţiei noastre, prin domnul Bogdan Aurescu şi domnul ministru de interne, dar şi al domnului premier, au făcut ca această situaţie să se deblocheze (...) De la Vama Giurgiu a fost preluat şi creat un culoar de viteză pentru el, iar ofiţerii vamali au făcut vama exact aici, în timp util şi în timp record. Le mulţumim tuturor pentru eforturile depuse.

Am făcut contracte ferme şi livrările vot trebui să continue zi de zi către noi, pentru aparatură medicală, ventilatoare, teste rapide, teste PCR, măşti, combinezoane, ochelari de protecţie şi tot ceea ce este nevoie în această luptă împotriva virusului în spitalele noastre, pentru colegii noştri din prima linie. Tot ce am comandat vin începând de astăzi, într-un interval de 15 zile. Cantităţile comandate şi semnate ferm şi plătite de către noi sunt pentru trei luni de zile, din acest moment, cel puţin.

În faza a treia, vom trece după spitale şi instituţii ale statului român şi la aprovizionarea în circuit deschis prin farmacii pentru populaţie'', a spus la Antena 3, Adrian Ionel, director Unifarm.

×
Subiecte în articol: unifarm combinezoane măşti
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close