Antena 3 CNN Actualitate Un sfert din populaţia activă a României lucrează peste hotare

Un sfert din populaţia activă a României lucrează peste hotare

Un sfert din populaţia activă a României lucrează peste hotare
22 Sep 2008   •   08:45

România a pierdut un sfert din populaţia activă a ţării, iar acest lucru va afecta economia, susţin specialiştii. Domeniile în care se produce o migrare masivă a forţei de muncă sunt sănătatea, învăţământul şi cercetarea. Migraţia forţei de muncă, asociată cu scăderea natalităţii, va avea un impact negativ asupra economiei, pe termen lung, prin încetinirea creşterii economice, a declarat un reprezentant al Băncii Centrale, pentru ?România Liberă?.

În Occident, spre exemplu, au plecat masiv constructorii, menajerele, medicii şi asistentele medicale, profesorii şi cercetătorii. Exodul a luat amploare anul trecut, după aderarea la Uniunea Europeană.

Numărul medicilor români care lucrează, acum, în Franţa a crescut cu 320% în ultimele zece luni ale anului trecut, potrivit cifrelor Ordinului Medicilor Francezi. Pentru a evita colapsul sistemului sanitar, specialiştii în politici publice recomandă venirea medicilor de peste hotare.

Şi învăţământul are de suferit din cauza migraţiei externe. Liderii sindicali susţin că, anual, mii de profesori din întreaga ţară părăsesc catedrele. Astfel s-a ajuns în situaţia în care, în anumite şcoli, toate cadrele didactice sunt necalificate.

Cercetarea este un alt domeniu în care guvernele care s-au succedat în ultimii 18 ani au investit mult prea puţin. De aceea, tinerii valoroşi din acest domeniu aleg să emigreze pentru a se putea realiza pe plan profesional şi financiar.

De altfel, principalul motiv al migraţiei masive către Vestul Europei îl reprezintă salariile mult prea mici. În aceste condiţii, angajatorii românii se văd nevoiţi să apleze la muncitori veniţi din ţări precum China, India şi Pakistan.

Antena3

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close