Antena 3 CNN Actualitate Uraganul Dean a scăzut în intensitate

Uraganul Dean a scăzut în intensitate

Uraganul Dean a scăzut în intensitate
21 Aug 2007   •   08:09

Ciclonul Dean a traversat marţi Peninsula Yucatan, din estul Mexicului, fără să facă victime. Temuta furtună tropicală a scăzut în intensitate, de la categoria 5 la categoria 3, pe Scara Saffir- Simpson. Centrul American de Supraveghere a Uraganelor avertizează însă că pericolul încă nu a trecut. Ciclonul Dean a traversat Yucatanul, însoţit de rafale de vânt de 205 km pe oră, dar şi de ploi torenţiale. Mai mulţi arbori şi stâlpi de electricitate au fost smulşi din rădăcini. Alimentarea cu energie electrică nu a fost reluată încă, dar telefoanele funcţionează. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar zonele turistice ale Peninsulei nu au fost sever afectate de ciclon. Specialiştii cred că ciclonul va continua să piardă din putere, pe măsură ce se apropie de statul Campeche, unde se găsesc şi platformele petroliere, unde 18.000 de muncitori au fost evacuaţi deja din calea uraganului.

Miercuri, Dean este aşteptat să ajungă în Veracruz. Totuşi, există încă pericolul ca Dean să fie însoţit de inundaţii şi de valuri înalte de până la 10 metri. 20.000 de persoane din zonele joase au fost deja evacuate de autorităţile mexicane. În statul Campeche, 2.000 de soldaţi şi 600 de poliţişti au fost disponibilizaţi în zonele de risc.

Uraganul Dean a atins categoria 5, maxim pe scara Saffir Simpson, uraganele din această categoria fiind extrem de rare, având o viteză de peste 250 kilometri pe oră a vântului. Din 1886, în Atlantic nu s-au format decât 28 de cicloane din această categorie. Alerte de ciclon au mai fost declanşate şi în Belize, Guatemala, Nicaragua, Honduras şi Salvador.

Uraganul Dean a făcut deja ravagii în Caraibe, unde au existat cel puţin 11 victime. Autorităţile au instituit ?alerta roşie? şi au evacuat regiunile locuite de pe litoral şi toate zonele inundabile.

Antena 3

×
Parteneri
Raisa, fetiţa de 2 ani dispărută ieri din fața casei, a fost găsită moartă
x close