Un elev, de la Colegiul "Traian Vuia" din Galaţi, s-a accidentat grav la cap, în timp ce susţinea proba de sport a examenului de Bacalaureat.
?Mai întâi a cazut un elev şi s-a julit, apoi altul şi-a spart capul şi a stat inconştient un minut?, a declarat un elev care a fost martor la incidente.
Tânărul a fost transportat în stare critică la Spitalul de Urgenţă. Tot acolo a ajuns şi un alt candidat care s-a rănit în timpul încălzirii pentru proba de sport. Cei doi accidentaţi au fost însoţiţi la spital de un inspector şcolar.
Şi în judeţul Argeş proba de educaţie fizică a Bacalaureatului s-a desfăşurat cu peripeţii. La Colegiul Naţional ?Vlaicu Vodă? din Curtea de Argeş, un pui de urs dintr-o pădure apropiată, şi-a făcut apariţia în apropierea terenului de sport. Examenul a fost întrerupt până la sosirea silvicultorilor care au încercat să captureze animalul. Puiul de urs a intrat însă în pădure şi nu a mai fost găsit.
La Caraş-Severin ultima zi a examenului de Bacalaureat s-a desfăşurat fără incidente. Elevii au fost mai relaxaţi faţă de probele anterioare.
Singurele probleme au fost cauzate de vremea ploioasă, motiv pentru care în centrele de examen din judeţ probele s-au susţinut în sălile de sport.
Antena 3
Ştiri video recomandate