Antena 3 CNN Actualitate Vănătoarea organizată de Ion Ţiriac, la final. 250 de mistreţi au fost împuşcaţi

Vănătoarea organizată de Ion Ţiriac, la final. 250 de mistreţi au fost împuşcaţi

Vănătoarea organizată de Ion Ţiriac, la final. 250 de mistreţi au fost împuşcaţi
Sursa foto: mistreti
18 Ian 2009   •   22:46

Invitaţii lui Ion Ţiriac de la Balc pot fi mulţumiţi după două zile de vânătoare. Au împuşcat 250 de mistreţi, cu ajutorul gonacilor şi al vânătorilor profesionişti.
Vânãtorii s-au strâns la domeniul de la Balc, încă de la primele ore ale dimineţii. Runda de vânătoare a început la ora 9 şi s-a încheiat în jurul orei 13, când oaspeţii lui Ion Ţiriac au părăsit domeniul acestuia.
La plecare, Ion Ion Ţiriac s-a oprit câteva secunde şi i-a dat unui copil cu picioarele amputate 100 de lei noi.
Vânătorii s-au arătat mulţumiţi de rezultate, iar gonacii şi cărăuşii au primit câte 5 kilograme de carne de vânat. Se pare, însă, că nu doar mistreţii au intrat în bătaia puştii vânătorilor, ci şi căprioarele.
Organizatorul vânătorii, Ion Ţiriac, a comentat faptul că la evenimentul din acest an nu a participat nici un politician.
La vânătorile anuale de pe domeniul Balc participă importanţi oameni de afaceri, personalităţi din ţară şi străinătate, iar mistreţii sunt crescuţi şi îngrăşaţi special pentru partidele de vânătoare. Ion Ţiriac plateşte anual o taxă de 90 de mii de lei pentru a folosi fondul de vânătoare de 13.000 de hectare.
Antena3

×
Subiecte în articol: Ion Tiriac
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close