
Acesta a mai precizat că "atunci când am ajuns la tribunal, mandatele erau deja scrise" şi că luni va dezvălui o "surpriză" pregătită preşedintelui Traian Băsescu.
Tribunalul Bucureşti a judecat astăzi, 29 aprilie, recursul procurorilor care îi acuză pe cei doi de şantajarea managerului postului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă.
Sorin Ovidiu Vântu şi omul său de încredere, Ion Ilie Cezar vor fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Decizia Tribunalului, luată cu majoritate de voturi, este definitivă.