Verdict de poliţie politică pentru ÎPS Pimen

09 Oct 2007   •   13:29
Verdict de poliţie politică pentru ÎPS Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a primit verdict de colaborare cu Securitatea, ca poliţie politică, în urma şedinţei de marţi a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Colegiul a respins contestaţia arhiepiscopului de Alba Andrei Andreicuţ. Acesta primise pe 13 septembrie verdictul de poliţie politică. "Eu m-am abţinut de la vot în cazul lui Andreicuţ, pentru că este un caz nefericit. Spre deosebire de cei care au fost spioni şi care au mers în străinătate şi au dat informaţii, Andreicuţ nu a avut de ales", declara, la acea dată, Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS.

Surse din Colegiu declarau în urmă cu o lună de zile în urmă că, potrivit documentelor studiate, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a avut legături cu Securitatea, dar şi cu Direcţia de Informaţii Externe. El era cunoscut de ambele structuri cu numele conspirative "Sidorovici" şi "Petru". ÎPS nu a dorit să comenteze în niciun fel verdictul dat de CNSAS.

În septembrie 2006, într-o conferinţă de presă, Andrei Andreicuţ a recunoscut că a semnat, pe când era preot la Turda, un angajament de colaborare cu Securitatea sub ameninţarea că, în caz contrar, urma să fie arestat, şi că a dat mai multe note informative sub numele de "Ionică".

Antena3.ro

x close