Antena 3 CNN Actualitate Victor Ciorbea, audiat în dosarul Mineriadei

Victor Ciorbea, audiat în dosarul Mineriadei

Victor Ciorbea, audiat în dosarul Mineriadei
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Ian 2017   •   11:53

Victor Ciorbea a afirmat, marți dimineață, că a fost citat la Parchetul Militar pentru a da o declarație în dosarul Mineriada.

”Sunt curios ce doresc să afle procurorii. După 27 de ani e greu să îți amintești anumite lucruri”, le-a spus Victor Ciorbea jurnaliștilor.

Întrebat ce crede despre redeschiderea acestui dosar, în decembrie 2016, dar și despre evenimentele de atunci, Victor Ciorbea a răspuns că a fost ”surprins și șocat”.

Ion Iliescu, urmărit penal în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Pe 23 decembrie, procurorii militari au decis punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul "Mineriada din 13 - 15 iunie 1990".

De asemenea, au fost puşi sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

În octombrie 2015, Ion Iliescu avea calitatea de suspect în acest dosar, iar prin ordonanţa întocmită vineri de Parchetul Militar el a devenit inculpat.

Parchetul Militar a anunţat că, în acest dosar, urmărirea penală se efectuează, în continuare, faţă de alţi 18 suspecţi, sub aspectul săvârşirii aceloraşi infracţiuni de crime împotriva umanităţii.

 

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close