Antena 3 CNN Actualitate Videanu: Urcăm oamenii pe pasaje, ca să ne înjure de la înălţime

Videanu: Urcăm oamenii pe pasaje, ca să ne înjure de la înălţime

Videanu: Urcăm oamenii pe pasaje, ca să ne înjure de la înălţime
22 Noi 2007   •   19:37

Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a ţinut să-i dea replica premierului Tăriceanu. Pasajul inaugurat joi de prim-ministru, în zona Băneasa, se află în responsabilitatea Guvernului. Aşa că ?vreau să-i mulţumesc primului ministru pentru faptul că, în sfârşit, îşi cere scuze şoferilor şi îşi asumă aglomeraţia de pe DN 1?, a declarat edilul Capitalei, la Ştirea Zilei. Mai mult, el a adăugat că nu asta e soluţia pentru fluidizarea traficului. Prin astfel de construcţii supraterane, doar ?o să urcăm oameni pe pasaje şi o să ne înjure de la înălţime, nu de la nivelul solului?.

Ceea ce trebuia făcut în zonă, potrivit primarului general, era demararea proiectului privind pasajul subteran, amânat de foarte mult timp. Videanu a precizat că nicio lucrare aflată în gestiunea Primăriei nu se află în întârziere. ?S-a făcut un efort de către toţi constructorii şi toate vor fi finalizate în acest an. Oraşul avea nevoie de toate aceste lucrări?, a adăugat el.

În ceea ce priveşte scandalul ?bordurilor?, primarul general al Capitalei a declarat că ?62% din bordurile schimbate în Bucureşti sunt schimbate de primarii sectoarelor?.

CITIŢI ŞI: TĂRICEANU: TRAFICUL RUTIER E BLOCAT DIN CAUZA "REGILOR ASFALTULUI"

Antena3.ro

×
Parteneri
Cod portocaliu și galben de vijelii. 9 județe sunt vizate
x close