Antena 3 CNN Actualitate Vin alegerile, creşte şi cursul. Cât va ajunge la sfârşitul anului paritatea leu - euro

Vin alegerile, creşte şi cursul. Cât va ajunge la sfârşitul anului paritatea leu - euro

În săptămâna dinaintea alegerilor locale, cursul de schimb a crescut continu, de la o paritate de 4,8590 pentru un euro, marţi, 22 septembrie, până la recordul de vineri, 25 septembrie - 4,875 lei. Luni, tendinţa de creştere s-a temperat uşor, dar paritatea a rămas peste 4,87 lei.

Vin alegerile, creşte şi cursul. Cât va ajunge la sfârşitul anului paritatea leu - euro
Sursa foto: pixabay
de Adrian Iclozan    |    29 Sep 2020   •   09:15

Economistul-şef al BCR, Ciprian Dascălu, spune însă că moneda naţională va continua să se deprecieze până la finele acestui an. 

Contextul nu este unul favorabil leului: Ministerul de Finanţe a comunicat, ieri, că deficitul la 8 luni a ajuns la 5,18% din PIB, comparativ cu 4,7% în iulie.

S-a ajuns aici pentru că taxele şi impozitele încasate de stat au scăzut, pe fondul pandemiei de coronavirus.

În plus, urmează, conform calendarului electoral anunţat de Guvern, alegerile parlamentare din decembrie iar momentele electorale au transmis întotdeauna incertitudine în pieţe.

Alegerile prezidenţiale din SUA, din 3 noiembrie, vor avea, şi ele, un impact important asupra percepţiei investitorilor din pieţele internaţionale iar efectele nu vor putea ocoli România.

Cea mai pesimistă estimare, 5 lei pentru un euro până în decembrie

BCR, a doua bancă din sistem după active şi după profit, vede cursul la valoarea de 4,9 lei pentru un euro în decembrie.

Această prognoză este în linie cu previziunile din iulie ale CFA (Chartered Financial Analyst), care indică pentru finele lui 2020 o valoare de 4,8991 lei pentru un euro.

Prognoza cea mai pesimistă, de 5 lei/euro, aparţine Raiffeisen.

Cea mai mare bancă din România, Transilvania, a adoptat varianta de estimare a unui curs mediu pentru perioada 2020 - 2021, pe care îl situează la o valoare de 4,8.

Alte două bănci, ING Bank şi BRD Groupe Societe Generale au anticipat la sfârşitul lui 2020 nivelul de 4,87 - 4,88 lei pentru un euro, nivel care a fost practic atins cu două zile înainte de alegeri.

×
Subiecte în articol: curs valutar alegeri
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close