Antena 3 CNN Actualitate Vîntu, acuzat de magistraţi de "inginerii financiare de spălare a banilor" obţinuţi din delapidarea FNI

Vîntu, acuzat de magistraţi de "inginerii financiare de spălare a banilor" obţinuţi din delapidarea FNI

Vîntu, acuzat de magistraţi de "inginerii financiare de spălare a banilor" obţinuţi din delapidarea FNI
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Apr 2015   •   08:11

Tribunalul Bucureşti a făcut publică motivarea sentinţei în cazul lui Sorin Ovidiu Vântu, pe care l-a condamnat, în februarie, la şase ani şi patru luni de închisoare.

Potrivit instanţei, omul de afaceri a folosit inginerii financiare aparent legale, cum ar fi creditări ale societăţilor sale, achiziţionarea unor imobile sau vânzări repetate, reuşind astfel să "spele" sumele obţinute din delapidarea FNI.

Judecătorul care l-a condamnat pe Vîntu, arată, în motivarea deciziei, că, după ce a intrat în posesia banilor, obţinuţi ilegal din patrimoniul FNI, omul de afaceri a folosit mai multe metode pentru a le ascunde adevarata provenienţă.

"Instanţa a mai reţinut că un alt mod de a ascunde sumele de bani obţinute ilegal a fost prin cumpărarea a 15 imobile, pe care apoi le-a vândut, la intervale cuprinse între o lună şi patru luni, Societăţii Gelsor, cu menţiunea că vânzarea se face în vederea compensării datoriei înregistrate de Gelsor în favoarea sa. Preţul de vânzare era întotdeauna, în cazul fiecărui imobil, cu mult sub preţul cu care Vîntu cumpărase anterior acele imobile", se arată în motivare.

Ca să iasă apoi din circuitul banilor murdari, imobilele respective erau vândute unor oameni care habar nu aveau cu cine fac afaceri.

"În încheierea circuitului financiar fraudulos şi în vederea înlăturării lui Vîntu din această inginerie financiară aparent legală, imobilele erau vândute unor persoane fizice sau juridice de bună-credinţă, acesta  fiind momentul închiderii circuitului fraudulos şi epuizării infracţiunii de spălare a banilor (aceste ultime vânzări realizându-se în intervalul 2001-2008)", se mai arată în motivare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la delapidare, judecătorul notează că Vîntu a fost ajutat de persoane cu antecedente în domeni, printre ei şi Nicolae Popa.

"Prăbuşirea FNI nu s-a datorat riscurilor inerente la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii, ci activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţii faţă de care s-a dispus condamnarea definitivă într-un alt dosar, printre aceştia fiind şi Nicolae Popa, care a primit o pedeapsă pentru înşelăciune şi delapidare", arată magistraţii în motivare.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru spălare de bani. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. În plus,

 
Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel. În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, dupa ce, în noiembrie anul trecut, Tribunalul Ilfov a decis eliberarea sa condiţionată, în dosarul în care fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Acesta a fost la rândul lui condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

×
Subiecte în articol: motivare
Parteneri
Temperaturi de vară în România! Prognoza pe 2 săptămâni
x close