Viorel Cataramă: Nici măcar 40.000 de decese în România nu vor justifica niciodată prăbușirea economică a României

de D.G.    |    17 Mai 2020   •   22:37
Viorel Cataramă: Nici măcar 40.000 de decese în România nu vor justifica niciodată prăbușirea economică a României Exclusiv

Viorel Cataramă a făcut o afirmație șocantă, duminică, la Sinteza zilei. Afaceristul a spus că, din punctul său de vedere, nu contează cât de mulți oameni mor, chiar și 40.000, atâta timp cât nu se prăbușește economia României.

Mihai Gâdea a intervenit imediat și a catalogat afirmația lui Viorel Cataramă drept una cinică.

VIOREL CATARAMĂ: - Măsurile luate au însemnat anularea sau suspendarea drepturilor și libertăților fundamentale ale noastre și prăbușirea economică a României, falimentul, cu toate consecințele și cu toate milioanele de oameni nenorociți. Și vreau să spun foarte clar că 1.000, 10.000 sau 30.000 de morți nu vor justifica niciodată suspendarea drepturilor și libertăților fundamentale. Nici măcar 40.000.

MIHAI GÂDEA:  - Dvs. când spuneți ceva atât de cinic că pot să moară oricâți, că nu se justifică oprirea economiei - în momentul acela, datoria noastră de jurnaliști este să... E cumva pentru mine care, mă rog, vă ascult, dar mi se pare înfiorător - deci, pe dvs. nu vă interesează că mor atâția oameni?

VIOREL CATARAMĂ: - Pe mine mă interesează, în primul rând, ca țara mea să nu falimenteze și să nu am milioane de șomeri și de oameni nenorociți. Mă interesează ca drepturile și libertățile fundamentale câștigate atât de greu și cu sânge să nu fie pierdute atât de ușor numai pentru că suntem injectați cu frică. Pentru că în România mor 750 de oameni pe zi, iar moartea e un fenomen natural. Oamenii, mai devreme sau mai târziu vor ajunge în fața morții. (...)

MIHAI GÂDEA: - Pentru dvs. viețile nu primează? Nu putem să facem un cocktail și să spunem că pot să moară oricâți oameni, dar eu am înțeles că ceea ce primează sunt viețile oamenilor. Iar viețile oamenilor nu pot fi puse în pericol.

 

 

 

 

 

 

Parteneri
sati
x close